În ultimul trimestru al anului 2008, evoluţia standardelor şi a termenilor de creditare pentru sectorul companiilor şi a populaţiei a confirmat tendinţa pe care s-a înscris anterior, înregistrând o înăsprire semnificativă, mai pronunţată la nivelul populaţiei, arata “Sondajul privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, ianuarie 2009”, publicat de Banca Nationala a Romaniei (VEZI SONDAJUL IN DOCUMENTUL ATASAT). rnrnSectorul companiilor nefinanciarernrnStandardele de creditare au cunoscut pentru al treilea trimestru consecutiv o restrictivitate sporită. rnrnPrognozele indică o evoluţie similară şi în T1/2009, nediferenţiată în funcţie de talia companiei. rnrnÎn structură, IMM-urile au înregistrat o înăsprire a standardelor de creditare mai accentuată decât se aşteptau băncile, în timp ce în cazul companiilor mari situaţia a fost inversă. rnrnFactorii principali care au contribuit la această situaţie sunt: aşteptările privind situaţia economică generală, riscul asociat industriei în care activează compania, riscul asociat colateralului/garanţiei solicitate şi modificarea ponderii creditelor neperformante în portofoliul băncii.rnrn- Termenii creditării au devenit considerabil mai restrictivi în T4/2008, cerinţele de colateral/garanţii beneficiind de o atenţie sporită din partea băncilor.rnrn- Cererea de credite a înregistrat o uşoară creştere în T4/2008, contrar aşteptărilor care indicau o reducere a acestora. În structură, doar solicitările de credite pe termen lung din partea companiilor mici şi mijlocii au fost în regres faţă de perioada anterioară.rnrn- Riscurile asociate companiilor au crescut în opinia băncilor, principalele sectoare vizate din acest punct de vedere fiind cele ale tranzacţiilor imobiliare şi construcţiilor.rnrnSectorul populaţieirnrn- Standardele de creditare s-au înăsprit sever la nivelul întregului sector bancar, atât în cazul creditelor pentru achiziţia de locuinţe şi terenuri, cât şi pentru creditele de consum, confirmând aşteptările din T3/2008. rnrnPrognozele pentru T1/2009 indică în continuare înăsprirea acestora, însă într-o măsură mai mică.rnrn- Termenii creditării au devenit considerabil mai restrictivi în T4/2008. Cele mai însemnate evoluţii s-au remarcat în cazul reducerii ponderii serviciului datoriei în venitul lunar şi a majorării primei de risc pe care clienţii trebuie să o plătească.rnrn- Cererea pentru credite ipotecare şi pentru toate tipurile de credite de consum a înregistrat o scădere semnificativă în T4/2008, devansând cu mult aşteptările optimiste ale băncilor privitoare la cererea pentru credite de consum.rnrn(VEZI DETALII IN DOCUMENTUL ATASAT)
Nu există comentarii pentru această știre.
Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 7 aprilie 2025 Data publicării: 17.04.2025 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a... detalii
În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, - apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a... detalii
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 aprilie 2025, a hotărât următoarele: menținerea ratei... detalii
Techventures Bank S.A. a fost sanctionata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu avertisment scris pentru nerespectarea cerintelor prudetinale impuse de banca centrala. Este vorba de Ordinul Prim – viceguvernatorului... detalii