Romanii din strainatate care vor sa-si deschida o afacere in Romania pot obtine o finantare nerambursabila din fonduri europene de 50.000 de euro

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2016-09-09 08:52 Ultima actualizare: 2016-09-09 08:52

Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, lansează în consultare publică Ghidul Programului „Diaspora Start-Up”, anunta ministerul intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele:

Finanțarea, în valoare de 30 milioane euro, este realizată prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 şi are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din diaspora și a celor recent reîntorși în țară.

Schema de antreprenoriat vizează crearea unei oportunități de reîntoarcere în România pentru cei care doresc să valorifice abilitățile (antreprenoriale și/sau profesionale) dobândite în străinătate prin deschiderea unei afaceri în țară.

În prima etapă a proiectului, administratorii de grant depun propunerile de proiecte în valoare de maxim 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori și să le acorde acestora subvenții pentru lansarea afacerilor în țară. În cea de-a doua etapă, cetățenii români eligibili, care doresc să își înființeze o companie, pot accesa fonduri în valoare maximă de 50.000 de euro prin intermediul administratorilor de grant.

Programul include două categorii de solicitanți, aferente celor 2 etape de accesare:

Etapa 1: administratori de schemă de antreprenoriat, care pot fi autoritățile publice locale, camerele de comerț, furnizorii de servicii de formare profesională continuă (FPC), organizații sindicale și patronale, asociații profesionale și ONG-uri;

Etapa 2: cetățeni români (cu vârsta minimă de 18 ani) care fac dovada rezidenței sau a domiciliului în străinătate pe durata a cel puțin 1 an în ultimii 3 ani și doresc să deschidă o companie în România, prin accesarea ajutorului de minimis. Aceștia mai trebuie să facă dovada unei experiențe antreprenoriale în străinătate sau a specializării, prin cursuri sau experiența profesională, în domeniul vizat. Cetățenii români din diaspora pot primi prin intermediul administratorilor de schemă un grant de maxim 40.000 de euro, în două tranșe, plus 10.000 de euro primă de relocare în țară.

Propunerile și recomandările pe marginea ghidului „Diaspora Start-Up” sunt așteptate până la data 23 septembrie 2016 la adresa: diaspora@fonduri-ue.ro. 

Despre „Diaspora Start-up”:

În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitățile care urmăresc încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Prezentul apel va fi dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepția regiunii București – Ilfov.

Persoanele selectate în vederea finanțării planului de afacere vor primi într-o primă fază o subvenție în valoare de maxim 10.000 de euro, ca primă de relocare. La momentul semnării contractului de ajutor de minimis cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primește 75% din ajutorul aprobat, reprezentând prima tranșă de finanțare. A doua tranșă de finanțare va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu 30% din valoarea primei tranșe.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți, Prioritatea de investiții 8iii – Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. – Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Despre Programul Operațional Capital Uman 2014-2020:

Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

Comentarii

De la: florinSubiect:

somatie catre patria bank dabuleni

Comentariu:

va rog sa verificati banca patria bank din dabuleni dlj d-na lucia cazacu se joaca cu sanatatea oamenilor amenintind-ui cu penalitati abuzive comisioane abuzive acunse nimeni nu ia nici o maura un credit se plateste de trei ori mai mult.bnr luati masuri

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ECONOMIE

Comerțul, în creștere cu 3,8% pe prima treime a anului

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în aprilie 2025 cu 1,7% față de luna anterioară pe seria brută însă numai +0,4% după ajustarea... detalii

Prețurile industriale, o nouă scădere în aprilie 2025   

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a consemnat o scădere de -1,43% în aprilie 2025 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. După ce a ieșit în februarie din... detalii

România, cea mai redusă pondere din UE a persoanelor care lucrează la pensie

România s-a poziționat în anul 2023 drept țara membră UE cu cea mai redusă pondere a persoanelor care lucrează la pensie, potrivit unei analize făcute Eurostat. Cu un procentaj de... detalii

România, cel mai rapid proces de motorizare din UE

România a înregistrat în perioada 2003 – 2023 cel mai rapid proces de motorizare dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un ritm mediu anual de 5,6%... detalii