Radu Topliceanu, acuzat de clientii Raiffeisen Bank ca le-a acordat credite in franci elvetieni (CHF) cu dobanzi promotionale in primul an, majorate substantial ulterior, la care s-a adaugat dublarea cursului de schimb valutar, a fost numit de BRD in functia de director general adjunct retail pentru un mandat de patru ani, in locul lui Gheorghe Marinel.
Topliceanu a fost director la Raiffeisen responsabil de creditarea persoanelor fizice in perioada septembrie 2007 – decembrie 2013, banca austriaca fiind una dintre cele care s-au implicat nesabuit, intr-un mod agresiv, in creditarea in franci elvetieni (CHF), o moneda recunoscuta ca fiind un refugiu pentru investitori in perioadele de criza, asadar cu riscul de apreciere substantiala, tocmai inainte de izbucnirea crizei din 2008.
Mai mult, Raiffeisen a oferit creditele in CHF cu o dobanda promotionala, mult mai mica, in primul an, dupa care aceasta era majorata substantial, cu peste un punct, ceea ce a starnit protestele clientilor, afectati atat de recesiune, cat si de aprecierea substantiala a francului fata de leu.
Raiffeisen nu a fost dispusa sa imparta cu clientii povara creditelor in franci elvetieni, adica sa le ofere solutii de reducere a ratelor, prin conversia creditelor in lei, decat la finalul lui 2016, dupa ce scandalul creditelor in CHF s-a amplificat, dar cu toate acestea oferta nu a starnit interesul multor clienti, pe fondul multor procese in justitie care vizau conversia in lei a creditelor in CHF la cursul din data acordarii si adoptarea unei legi in acest sens, declarata ulterior ilegala de Curtea Constitutionala. (vezi aici detalii)
Topliceanu a plecat de la Raiffeisen la inceputul lui 2014 la banca ruseasca Sberbank, unde a ramas timp de patru ani, in functia de director retail al diviziei europene, iar din 2018 s-a mutat la banca engleza Standard Chartered Bank, ca director in divizia globala de servicii pentru persoanele fizice.
BRD nu a apucat sa acorde decat foarte putine credite in franci, inainte de izbucnirea crizei din 2008.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a interzis, dupa izbucnirea crizei din 2008, atat creditele din franci, cat si creditele cu dobanda promotionala, mai mica, in primul an.
Nu există comentarii pentru această știre.
În loc să-și dea demisia șeful Intesa Sanpaolo Bank, Alessio Cioni, pentru dezastrul fuziunii cu First Bank, de la finalul anului trecut, banca italiană a găsit țapul ispășitor: vicepreședintele responsabil... detalii
Într-un proiect de lege privind creditele de consum, Ministerul Economiei introduce o nouă meserie: consilierul în materie de îndatorare la bănci și IFN-uri. Legea, transpunerea unei directive europene, obligă băncile... detalii
În conformitate cu prevederile Hotãrârii de Guvern nr. 1204/2022 privind înființarea Bãncii de Investiții și Dezvoltare și cu dispozițiile Actului Constitutiv, la data de 23 noiembrie 2025 s-au încheiat mandatele... detalii
Conducerea Procredit Bank, o bancă germană axată pe microcredite pentru micile afaceri, este compusă din directorul general Cristian Ștefan Manole și trei directori generali adjuncți: Andreea Ichim, Ioan Cornian și... detalii
Florina Moisei preia conducerea Revolut
ING are un nou director IT: Bogdan Rotunjanu
Cristian Saitariu, numit prim-vicepresedintele CEC Bank
Joburi disponibile la Banca Transilvania
Exim Banca Romaneasca are o noua conducere
Ioana Gheorghiade devine sefa riscului la BCR
ING Bank are un nou director de resurse umane: Maria Zoicas
Alessio Cioni este noul director general al Intesa Sanpaolo Bank Romania
Catalin Caragea preia functia de director de risc la Banca Transilvania
Luminița Runcan este noul director general al OTP Bank România