Profitul operational obtinut de Allianz din afacerile de asigurãri din România, excluzând asigurãrile de viatã, s-a înjumãtãtit în al treilea trimestru din 2007 fatã de intervalul similar din 2006, cu toate cã volumul primelor brute subscrise a crescut cu 6,3%, aratã raportul companiei-mamã.rnrnAllianz a obtinut, în România, pe segmentul asigurãrilor generale, un profit de 3 milioane euro în trimestrul încheiat pe 30 septembrie, fatã de 6 milioane euro în perioada echivalentã a anului 2006. Volumul primelor brute subscrise a ajuns la 84 milioane euro în intervalul iulie-septembrie 2007. rnrnVolumul primelor nete încasate de grupul de asigurãri din operatiunile în România a urcat cu 13,5% în al treilea trimestru al acestui an fatã de intervalul similar al anului trecut, pânã la 42 milioane euro. rnrnProfitul operational obtinut de Allianz în primele nouã luni din 2007 în România a scãzut cu 30% fatã de acelasi interval al anului trecut, pânã la 7 milioane euro. Volumul primelor brute subscrise a urcat cu 19,53% în intervalul ianuarie-septembrie al acestui an, pânã la 257 milioane euro, în timp ce volumul primelor nete câstigate a avansat cu 20,6%, pânã la 117 milioane euro. rnrnVolumul primelor obtinute de Allianz pe segmentul asigurãrilor de viatã în România – care include primele brute subscrise rezultate din politele de asigurãri de viatã, încasãrile din produsele de tip unit-linked sau a altor tipuri de produse orientate cãtre investitii – a coborât de la 5 milioane euro în al treilea trimestru din 2006 la 6 milioane euro în intervalul iulie-septembrie din 2007. În aceeasi perioadã a acestui an, compania Allianz, a obtinut din asigurãrile de viatã pe piata româneascã un profit operational de un milion de euro, care însã nu poate fi raportat la perioada echivalentã a anului trecut, deoarece compania nu activa, în acea perioadã, pe acest segment al pietei. rnrnÎn primele nouã luni ale acestui an, Allianz a obtinut un volum al primelor obtinute de segmentul asigurãrilor de viatã de 22 milioane euro, în crestere cu 10% fatã de perioada echivalentã a anului trecut, mai aratã raportul financiar al companiei-mamã. rnrnGrupul Allianz a raportat vineri o crestere cu 21% a profitului net în al treilea trimestru, cu mult peste estimãri, în ciuda turbulentelor din piatã care au cauzat pierderi la unitatea sa bancarã Dresdner. rnrnAllianz a anuntat un profit net trimestrial de 1,921 miliarde euro (2,8 miliarde dolari), depãsind cele mai mari estimãri din cadrul unui sondaj Reuters, de 1,812 miliarde euro, si situându-se cu o treime peste media sondajului. Reducerea unor taxe în Germania a ajutat, de asemenea, rezultatele. rnrnProfitul operational al celui mai mare asigurator european a scãzut cu 2,1%, pânã la 2,604 miliarde euro, în contextul în care analistii prevãzuserã o scãdere cu 13%.
Prețul unei asigurări auto RCA variază foarte mult, în funcție de vârsta șoferului și de localitate, conform listei tarifelor de rferință RCA publicată de ASF (foto). Exemple de prețuri RCA... detalii
Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii
CEC Bank anunță extinderea activității și a angajamentului față de protecția financiară a clienților săi, prin introducerea în distribuție a unor noi produse de asigurare de tip STAND ALONE de... detalii