Procuratura americană a cerut condamnarea la 150 de ani de închisoare a lui Bernard Madoff, acuzat de comiterea uneia dintre cele mai mari escrocherii din istorie.rnrn”Amploarea, durata şi natura infracţiunilor comise de Madoff fac ca acesta să merite pedeapsa maximă prevăzută de lege”, afirmă procurorul Lev Dassin, într-un document dat publicităţii de justiţia americană.rnrnDassin a solicitat condamnarea la 150 de ani de închisoare sau “la un număr de ani care să asigure faptul că Madoff va rămâne în închisoare tot restul vieţii şi care să îi descurajeze” pe alţii să acţioneze în acelaşi fel.rnrnMadoff , care a recunoscut că nu a investit nici un ban din cele 13 miliarde de dolari care i-au fost încredinţate pentru administrare, timp de trei decenii, de bănci, organizaţii de caritate sau persoane particulare, va afla luni verdictul în procesul său.rnrnProcurorul nu a ţinut cont de solicitările avocaţilor lui Madoff – aflat în închisoare din 12 martie -, care pledează pentru o pedeapsă de 12 ani de închisoare, ţinând cont de vârsta clientului lor (71 de ani).
Nu există comentarii pentru această știre.
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei, anunță PADROM într-un comunicat: Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) urmărește situația generată de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile, care au afectat numeroase zone ale țării, și face apel către toți proprietarii de locuințe afectați de inundații să notifice cât mai curând daunele suferite. Compania reconfirmă capacitatea de a răspunde prompt și eficient tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați. Reamintim că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul de așteptare. „Suntem alături de toate comunitățile afectate de inundațiile din această perioadă și le asigurăm că sprijinul nostru financiar este garantat pentru locuințele asigurate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță... detalii
Banca Transilvania (BT), în colaborare cu Visa, a finalizat prima sa plată inițiată de un agent AI în numele unui client, la Brick Depot – Magazin Certificat LEGO®, comerciant-partener BT, în cadrul unei etape-pilot cu experiențe reale de comerț asistat de inteligență artificială din Europa. Iniţiativa este parte a programului Visa Agentic Ready. Plata a fost realizată utilizând date reale de card și infrastructura existentă a comercianților, demonstrând modul în care agenții AI pot finaliza în siguranță achiziții în numele consumatorilor, folosind infrastructura de plăți disponibilă astăzi. Această noutate vine în completarea anunțului publicat de Visa în cadrul evenimentului Visa Payments Forum de la Paris, care a avut loc în 1 iulie a.c., despre faptul că agenții AI pot face acum achiziții reale direct de la comercianții participanți în proiectul-pilot din diverse sectoare, inclusiv retail... detalii
Cardul digital animat BT Visa UNTOLD din aplicația BT Pay vine cu un design nou, inspirat de tematica UNTOLD 2026, A New Journey, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care... detalii
Banca Transilvania anunță acordarea celei mai mari finanțări din istoria sa și din piața finanțărilor bilaterale din România, prin care sprijină achiziția Carrefour România de către Pavăl Holding. Tranzacția contribuie... detalii
Firmele care fac investiții verzi și digitale pot obține credite nerambursabile și cofinanțări bancare prin Programul SME Eco-Tech
Proiectul „Afaceri cu rădăcini”: 250 de fermieri și antreprenori sprijiniți prin cursuri gratuite
Consiliul Concurenței face noi precizări despre amenda dată băncilor în cazul ROBOR
Facturile Digi se pot plăti și prin Ropay, gratuit, instant și mai simplu decât cu cardul
Aplicația BT Go are chat cu AI
Promoție Banca Transilvania pentru românii din diaspora
BNR cere clarificări de la Consiliul Concurenței privind cazul ROBOR
Băncile au încercat să oprească investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR
Consiliul Concurenței nu înțelege mecanismele pieței monetare, acuză Exim Banca Românească
Investigația privind ROBOR nu are nicio dovadă privind înțelegeri între bănci, spune Raiffeisen