Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Publicat la: 2025-06-09 16:36 Ultima actualizare: 2025-06-09 16:39

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți cu unul dintre cardurile BT Mastercard (Star Forte, Mastercard Mondo, Mastercard Gold, Mastercard Direct și Mastercard Omnipass) în valoare totală de minim 500 de lei, în perioada 5 iunie–31 iulie 2025, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă:

Premiile constau în experiențe la Marele Premiu al Italiei Pirelli 2025 (5–7 septembrie), și anume ocazia de a parcurge un tur de circuit alături de un pilot profesionist de curse, pe Autodromo Nazionale Monza, înainte de competiția menționată. Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți, programată pentru 8 august 2025.

Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania

„Orice fan visează să simtă experiența circuitului, iar acum fiecare client BT care folosește cardurile Mastercard are această ocazie. Premiile cu care vine campania înseamnă experiențe pe măsură – ocazia de a fi într-o mașină McLaren și de a simți energia circuitului la fața locului.

Ne bucurăm să dăm startul acestei campanii, după ce acum câteva zile, tot datorită Mastercard, am anunțat parteneriatul cu McLaren. Pentru luna iulie pregătim împreună o altă surpriză” – declară Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.

„Pentru fanii care trăiesc fiecare cursă cu sufletul la gură, aducem pasiunea pentru Formula 1 și mai aproape. Împreună cu Banca Transilvania, le oferim clienților BT Mastercard șansa de a fi parte din spectacol, nu doar din tribune, ci direct în mijlocul uneia dintre cele mai spectaculoase competiții din lume. Pe legendarul circuit de la Monza, alături de echipa McLaren Formula 1, se vor putea bucura de momente unice în viață, de neprețuit” – declară Ștefan Toderiță, Head of Sales, Mastercard.

Datorită Mastercard, Banca Transilvania a devenit Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), care va avea loc la Budapesta, în 2 și 3 august 2025.

Piloții McLaren, Lando Norris și Oscar Piastri, vor purta siglele BT și Mastercard pe cască, pe volan și pe monopostul McLaren MCL39.

Piastri și Norris se clasează în prezent pe prima și a doua poziție în clasamentul Formula 1 Piloți, iar Echipa McLaren Formula 1 este actualul lider al Clasamentului Formula 1 Constructori.

Banca Transilvania este liderul pieței cardurilor din România, cu 7,5 milioane de carduri emise. Dintre acestea aproape 70% sunt inclusiv în format digital.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Informatii utile banci

Programul BCR de sărbătorile de Paște

Banca Comercială Română (BCR) anunță că, în perioada Sărbătorilor de Paște, este disponibilă permanent, online, telefonic și prin echipamentele multifuncționale instalate în rețeaua sa extinsă teritorială.  Unitățile BCR şi centrele... detalii

Programul băncilor de Paște

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii

Programul Banca Transilvania în perioada Sărbătorilor

În perioada sărbătorilor de iarnă, unitățile BT vor funcționa după un program special, conform unui comunicat al băncii: 24 Decembrie – Ne găsești până la ora 16:00 în toate unitățile. 25... detalii

Programul BCR de Sărbători

Unitățile BCR nu vor fi deschise zilele de 25, 26 decembrie 2025, respectiv 1-2 ianuarie şi 6-7 ianuarie 2026, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: De asemenea,... detalii