Poșta face incluziune financiară cu crypto, în loc să emită carduri

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2025-06-06 07:45 Ultima actualizare: 2025-06-09 21:37

Românii care muncesc în Germania, Italia și în alte țări europene primesc salariile pe cardurile emise de Poșta respectivelor țări (Poste Italiane – Bancoposta în Italia sau Postbank în Germania), care oferă și servicii financiare, însă Poșta din România nu a reușit să copieze până acum acest model, care ar fi dus la creșterea numărului de români cu carduri, mai ales la țară, unde nu sunt bănci.

În schimb, Poșta s-a gândit să facă incluziune financiară prin introducerea unor bancomate de criptomonede, printr-un parteneriat cu Bitcoin România.

Surprinzător, pe de o parte, dacă ne gândim că la Poștă se mai aduc acum doar persoanele în vârstă, în principal pentru pensie, mai ales la țară, pe când amatorii de criptomonede sunt tinerii.

Ciudat, pe de altă parte, pentru că o instituție a statului susține dezvoltarea criptomonedelor, considerate niște investiții foarte riscante.

Ca să nu ma vorbim de fraudele realizate prin intermediul investițiilor în criptomonede bitcoin, unele facilitate chiar de depunerile de bani prin automatele bitcoin. (vezi aici exemple de fraudă)

Creșterea incluziunii financiare digitale nu se face, în niciun caz, prin investiții în criptomonede, ci prin emiterea de carduri și facilitarea plăților cu cardul și online.

Numai că Poșta Română nu doar că nu emite carduri, dar nu are nici măcar POS-uri pentru plăți cu cardul, din câte ne amintim, o problemă de zeci de ani criticată de toată lumea.

Susținerea investițiilor în criptomonede de către o instituție a statului nu ar trebui permisă, cu atât mai mult cu cât este vorba de Poșta Romănă, care practic este asociată cu distribuirea pensiilor. 

Păcănelele ne mai lipsesc din oficiile poștale.

Am trimis la Poșta Română următoarele întrebări:

– Cum poate fi crescuta incluziunea financiara digitala intr-un mod mai sanatos si sigur: prin accesul la criptomonede sau prin servicii financiare precum carduri, transferuri si plati?

– Care sunt termenii financiari ai parteneriatului cu Bitcoin Romania? Care este comisionul incasat de Posta?

– De ce Posta Romana nu ofera si servicii financiare precum carduri, dupa modelul altor tari europene?

– Cate POS-uri pentru platile cu cardul exista in oficiile postale?

Poșta Română nu ne-a răspuns la aceste întrebări.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu

Pe Facebook există o postare cu un articol fals care imită site-ul Libertatea, realizat cu AI, despre o inexistentă dezbatere la emisiunea Sintea Zilei de la Antena 3, moderată de... detalii

De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?

Guvernul a ales firma americană Mastercard să facă aplicația cu portofelul digital național pentru români, în care vor fi introduse datele cărților de identitate, cardurilor de sănătate, permisele de conducere... detalii

Facebook face reclamă unei false aplicații Revolut, pentru fraude

„Revolut a lansat o nouă aplicație, Revolut Slots, cu care poți câștiga mii de euro”, anunță două fete generate cu siguranță cu AI, adică imagini false, într-un clip sponsorizat pe... detalii

Credit medical cu acte false, acordat de un IFN

„Dă-mi, Doamne, mintea cea de pe urmă!”, s-a căit un cititor ajuns supraîndatorat cu credite IFN, când a văzut că ratele de plătit la toate împrumuturile au ajuns să fie... detalii