Cotaţiile din piaţa interbancară au urcat la un maxim de 3,8520 lei/euro, în prima parte a şedinţei de miercuri, pe fondul lichidităţii reduse şi al cererii comerciale ridicate pentru euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat o referinţă în creştere cu 5,24 bani, la 3,8359 lei/euro.rnrnO rată de referinţă superioară celei de miercuri a fost afişată de către BNR la 8 octombrie, când instituţia a calculat un curs de 3,9233 lei/euro.rnrnÎn jurul orei 12:30, rata de schimb a atins un maxim de 3,8520 lei/euro, iar apoi a coborât uşor, astfel că la ora 13:00, euro era cotat la 3,8410 – 3,8480 lei.rnrn”Volumele transferate sunt mici, cererea pentru euro este destul de ridicată, iar în aceste condiţii, orice ordin mişcă rata de schimb. Regiunea are o evoluţie mixtă, zlotul fiind apreciat, iar forintul aproape la fel de depreciat ca şi leul”, a declarat pentru MEDIAFAX Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank.rnrnUn alt dealer pune deprecierea leului pe seama aprecierii dolarului în faţa euro.rnrnPrimele transferuri de miercuri s-au realizat la o rată de 3,82 lei/euro, în creştere faţă de cotaţiile de la închiderea zilei anterioare, de 3,7985-3,8015 lei/euro.rnrnUlterior, cursul de schimb a început să coboare şi a atins un minim de 3,8025 lei/euro, însă la ora 10:20 a revenit la 3,81 – 3,8150 lei/euro. De la acest nivel, leul s-a depreciat în mod continuu.rnrnCursul de referinţă publicat, marţi, de BNR a urcat cu 3,53 bani, la 3,7835 lei/euro.rnrnPe piaţa monetară dobânzile la depozitele cu scadenţa la o zi se situează între 10% şi 16%, iar ratele la operaţiunile swap, prin care se finanţează jucătorii locali cu euro, sunt de 10 – 11%.rnrnBăncile comerciale au afişat, miercuri, dobânzi de 13,32 – 16,25% pentru depozitele cu scadenţa la o zi şi de 13,75 – 16,67% pentru cele cu scandeţa la o săptămână.
Nu există comentarii pentru această știre.
BT Asset Management, din grupul Banca Transilvania, alături de Winners Holding Investments și Evergent Investments, au devenit acționari la minoritari la Anima Wings, companie aeriană deținută de Christian Tour a... detalii
Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat... detalii
Provident Financial România sărbătorește astăzi 20 de ani de la acordarea primului împrumut, anunță compania într-un comunicat, în care adaugă: În 20 de ani de activitate în România, compania a... detalii
Grupul Financiar Banca Transilvania intră pe piața fondurilor tranzacționate la bursă prin lansarea BT Index România ETF BET-TR, administrat de BT Asset Management SAI, liderul pieței de asset management în... detalii
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro