BRD a acordat Transelectrica la sfârşitul lunii octombrie un credit revolving cu un plafon de 150 milioane de lei, pe o perioadă de un an, a anunţat luni compania de stat intr-un comunicat transmis Bursei.rnrnContractul încheiat este unul subsecvent acordului cadru pe care compania îl are cu banca, din luna august.rnrn”Împrumutul are ca scop plăţile pentru cogenerare de înaltă eficienţă către producătorii calificaţi şi neacoperite de încasările contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă”, se arată in comunicat.rnrnCreditul revolving dă posibilitatea utilizatorului să tragă sume fixe până la un plafon maxim, iar după ce suma este rambursată creditul se reîntregeşte, putând fi utilizat din nou pe perioada agreată în contract.rnrnÎmprumutul este garantat cu ipotecă mobiliară pe un cont bancar şi ipotecă pe creanţele din contracte comerciale.
Nu există comentarii pentru această știre.
Proiectul „Afaceri cu rădăcini”, dezvoltat de Patria Credit IFN SA în parteneriat cu REDI Romania (Asociatia Roma Entrepreneurship Development), marchează primele luni de implementare consolidându-și poziția de accelerator de competențe... detalii
Consiliul Concurenței susține că a amendat băncile pentru formarea unui cartel pentru creșterea ROBOR întrucât acestea „au încălcat flagrant regulile de concurență, atât naționale, cât și europene, printr-un schimb de informații confidențiale și strategice cu privire la nivelor ROBOR în cadrul procedurii de fixing”. „Aceasta reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență constatate în Uniunea Europeană în ultimii ani”, a adăugat Consiliul Concurenței, citat de Agerpres. Reacția vine după ce băncile au transmis o scrisoare deschisă în care acuză Consiliul Concurenței de lipsa argumentelor și a normelor legale încălcate: „Sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață – cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare... detalii
ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală și gratuită prin care abonații DIGI pot achita facturile instant, fără a mai introduce... detalii
BT Go a depășit pragul de 600.000 de companii care folosesc aplicația pentru business și banking din România, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care se adaugă: De asemenea, de... detalii
Promoție Banca Transilvania pentru românii din diaspora
BNR cere clarificări de la Consiliul Concurenței privind cazul ROBOR
Băncile au încercat să oprească investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR
Consiliul Concurenței nu înțelege mecanismele pieței monetare, acuză Exim Banca Românească
Investigația privind ROBOR nu are nicio dovadă privind înțelegeri între bănci, spune Raiffeisen
CEC Bank: respingem orice acuzație de manipulare a ratei ROBOR
Băncile au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru "coordonarea comportamentului" în stabilirea ROBOR
CEC Bank deschide agenții digitale
Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct
În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest