Depozitele in valuta constituite in banci de populatie si de firme au crescut intr-un ritm mai alert pe parcursul ultimului an decat cele in lei, releva datele BNR.rnrnAstfel, in cazul populatiei, depozitele in lei s-au majorat cu 8,2% in octombrie fata de aceeasi luna a anului precedent, in timp ce depozitele in valuta, exprimate in euro, au avansat cu 9,5%. In cazul firmelor, depozitele in lei au scazut cu 0,3%, iar cele in valuta au crescut cu 13,3%.rnrnComunicat BNR:rnrnDepozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2012 cu 0,4 la sută faţă de luna septembrie 2012, până la nivelul de 194944,1 milioane lei. rnrnDepozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,1 la sută, până la 74996,1 milioane lei. La 31 octombrie 2012, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 8,2 la sută (3,1 la sută în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2011.rnrnDepozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 0,8 la sută, până la 49875,4 milioane lei. La 31 octombrie 2012, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au redus cu 0,3 la sută (-5,0 la sută în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2011.rnrnDepozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 1,6 la sută, până la nivelul de 70072,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,5 la sută, până la 15448,8 milioane euro). rnrnComparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 16,2 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 10,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 14,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 9,5 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 18,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 13,3 la sută).
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii