Plățile Ropay instant, gratuite, doar cu telefonul, posibile la toate băncile mari, cu excepția Intesa, Exim, Revolut

Publicat la: 2026-02-02 16:52 Ultima actualizare: 2026-02-07 17:56

Transferurile Ropay instant, gratuite, doar pe baza numărului de telefon sau a unui cod QR, sunt posibile acum la toate băncile mari, cu puține excepții: Intesa, Exim Banca Românească sau Revolut.

Printre băncile mai mici care nu au implementat plățile Ropay se mai află Garanti BBVA și Nexent Bank, însă despre prima s-au publicat informații privind vânzarea acesteia, iar despre ultima despre vânzarea portofoliului de carduri de credit.

Surprinzător, nici Revolut, care a avut succes în România inclusiv prin plățile simplificate, nu a implementat sistemul Ropay. 

Ceea ce înseamnă că un transfer interbancar din Revolut se face acum mai greu decât decât dintr-o aplicație a unei bănci românești, fiind necesară introducerea contului IBAN.

Unicredit este ultima dintre bănci care a anunțat astăzi lansarea plăților Ropay tip Alias, pe baza numărului de telefon, precum și printr-un cod QR.

Transferurile Ropay tip Alias se pot face din aplicațiile bancare, doar prin introducerea numărului de telefon al destinatarului banilor.

Banii ajung instant, în câteva secunde, în orice zi și la orice oră.

În plus, transferurile Ropay sunt gratuite, spre deosebire de un transfer interbancar standard, care poate avea comisioane.

Clienții următoarelor nouă bănci pot face transferuri Ropay cu numărul de telefon:

  • Banca Transilvania
  • BCR
  • ING
  • CEC
  • Unicredit
  • Raiffeisen
  • Libra
  • Vista
  • Salt

Un număr de șapte dintre băncile de mai sus, cu excepția CEC și Raiffeisen oferă și serviciul Ropay de cerere de plată de la o altă persoană, doar pe baza numărului de telefon.

În privința transferurilor Ropay cu cod QR, acestea se pot face între două persoane aflate una lângă alta: cel care vrea să primească bani generează din aplicația bancară un cod QR, care trebuie scanat cu aplicația celui care trimite banii.

Transferurile Ropay cu cod QR sunt posibile la opt bănci (vezi foto):

  • Banca Transilvania
  • BCR
  • ING
  • CEC
  • Unicredit
  • Libra
  • Vista
  • Salt

Vezi ce tipuri de plăți și transferuri Ropay oferă băncile, în acest articol.

Comunicat de presă:

UniCredit Bank a implementat RoPay: transferuri instant prin cod QR și număr de telefon

UniCredit Bank aimplementat soluția națională de plăți, RoPay, în platformele sale de Mobile Banking și Business Mobile, oferind clienților posibilitatea de a face transferuri instant și sigure 24/7, inclusiv în zilele libere sau sărbătorile legale, utilizând doar numărul de telefon al destinatarului sau un cod QR.

Cu RoPay, transferurile în lei devin mai simple ca oricând, fără IBAN-uri lungi și greu de introdus, fără întârzieri, fără limitări de program, în doar câteva secunde. Accesul clienților UniCredit la noile funcționalități este asigurat odată cu actualizarea aplicațiilor Mobile Banking și Business Mobile, la ultima versiune din App Store sau Google Play.

Ce poți face acum cu RoPay în aplicația UniCredit:

  • Trimiți bani instant folosind numărul de telefon din agenda ta (dacă persoana respectivă este înrolată în RoPay);
  • Îți gestionezi aliasul RoPay (înrolare, modificare, ștergere), direct din Mobile Banking;
  • Generezi rapid un cod QR, din aplicația Mobile Banking pe care oricine îl poate scana pentru a-ți trimite bani;
  • Plătești, față în față, scanând un cod QR prin Mobile Banking sau Business Mobile; Scanarea codului QR RoPay se face numai din aplicațiile băncii;

Fiecare interacțiune pe care clienții noștri o au cu banca ne dorim să fie simplă, rapidă și sigură. Cu RoPay, facem un pas important în această direcție: eliminăm bariere, precum introducerea unor IBANuri complicate și oferim o experiență de plată intuitivă, disponibilă oricând și oriunde, în mai puțin de câteva secunde. Prin integrarea acestui serviciu, le punem clienților la dispoziție o soluție modernă și rapidă, care răspunde stilului lor de viață digital și nevoii de acces imediat la serviciile bancare. RoPay reflectă angajamentul nostru continuu pentru inovație și pentru transformarea modului în care clienții fac plăți zi de zi.”, a declaratAntoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Retail, UniCredit Bank.

Împreună cu TRANSFOND, prin această inițiativă, UniCredit Bank se alătură băncilor care susțin dezvoltarea ecosistemului național de plăți instant, contribuind la crearea unui standard de interoperabilitate și la accelerarea procesului de digitalizare în sectorul bancar.

„RoPay reprezintă o infrastructură strategică pentru modernizarea plăților din România, construită pentru a încuraja interoperabilitatea, colaborarea și inovația la nivelul întregului sistem bancar. Adoptarea sa de către UniCredit confirmă maturitatea soluției și încrederea acordată unei platforme dezvoltate local, în deplină conformitate cu cerințele de reglementare și securitate. În acest moment, conform bazei de date RoPay, un număr de aproximativ 8.8 milioane de utilizatori pot face transferuri instant utilizând numărul de telefon în locul IBAN-ului, valoare aflată într-o dinamică permanentă.“ a declarat Sabin Carantină, Director General TRANSFOND.

În implementarea soluției RoPay, UniCredit a colaborat cu Montran, furnizorul soluțiilor centrale RoPay și Plăți Instant și lider de piață în dezvoltarea sistemelor de plăți pentru băncile comerciale.

„Montran a implementat RoPay alături de UniCredit într-un timp foarte scurt, beneficiind de o colaborare excelentă cu echipa băncii implicată în această dezvoltare. Ne bucurăm să vedem că RoPay câștigă tot mai multă tracțiune în România și suntem convinși că, în curând, majoritatea băncilor vor oferi clienților această opțiune de plată. Mulțumim UniCredit pentru încrederea acordată.”, a declarat Irina Cârcu, Director Regional Vânzări, Montran.

RoPay este dezvoltat de TRANSFOND, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, cu autorizarea Băncii Naționale a României și facilitează plăți rapide și sigure între toate băncile participante. Prin RoPay plățile sunt procesate instant, în mai puțin de 10 secunde, la cele mai înalte standarde de securitate, asigurându-se protecția datelor și tranzacțiilor.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei

Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei, anunță PADROM într-un comunicat: Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) urmărește situația generată de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile, care au afectat numeroase zone ale țării, și face apel către toți proprietarii de locuințe afectați de inundații să notifice cât mai curând daunele suferite. Compania reconfirmă capacitatea de a răspunde prompt și eficient tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați. Reamintim că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul de așteptare. „Suntem alături de toate comunitățile afectate de inundațiile din această perioadă și le asigurăm că sprijinul nostru financiar este garantat pentru locuințele asigurate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță... detalii

BT și Visa au făcut prima plată cu AI pentru un client

Banca Transilvania (BT), în colaborare cu Visa, a finalizat prima sa plată inițiată de un agent AI în numele unui client, la Brick Depot – Magazin Certificat LEGO®, comerciant-partener BT, în cadrul unei etape-pilot cu experiențe reale de comerț asistat de inteligență artificială din Europa. Iniţiativa este parte a programului Visa Agentic Ready. Plata a fost realizată utilizând date reale de card și infrastructura existentă a comercianților, demonstrând modul în care agenții AI pot finaliza în siguranță achiziții în numele consumatorilor, folosind infrastructura de plăți disponibilă astăzi. Această noutate vine în completarea anunțului publicat de Visa în cadrul evenimentului Visa Payments Forum de la Paris, care a avut loc în  1 iulie a.c., despre faptul că agenții AI pot face acum achiziții reale direct de la comercianții participanți în proiectul-pilot din diverse sectoare, inclusiv retail... detalii

Cardul digital animat BT Visa Untold din aplicația BT Pay are design nou

Cardul digital animat BT Visa UNTOLD din aplicația BT Pay vine cu un design nou, inspirat de tematica UNTOLD 2026, A New Journey, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care... detalii

Pavăl Holding a cumpărat Carrefour cu bani de la Banca Transilvania

Banca Transilvania anunță acordarea celei mai mari finanțări din istoria sa și din piața finanțărilor bilaterale din România, prin care sprijină achiziția Carrefour România de către Pavăl Holding. Tranzacția contribuie... detalii