Ritmul cresterii economice a Romaniei va scadea vizibil sub potential in 2021, apreciaza Banca Nationala a Romaniei (BNR), in minuta sedintei de politica monetara din 7 februarie 2020.
“In ceea ce privește viitorul poziției ciclice a economiei, potrivit evaluărilor membrilor Consiliului, creșterea economică va cunoaște probabil o decelerare în 2020-2021 în raport cu anul 2019, dar va rămâne solidă, cu un ritm așteptat să coboare doar în 2021 vizibil sub cel potențial, perspectivă ce implică o plafonare inițială a excedentului de cerere agregată la valori superioare celor prognozate anterior, urmată de înscrierea lui pe o traiectorie lent descendentă”, apreciaza BNR.
Consumul ramane baza cresterii economice
“Totodată, s-a observat că, similar evaluării precedente, consumul gospodăriilor populației va redeveni probabil în 2020 și își va consolida apoi poziția de principal determinant al creșterii economice, pe fondul dinamicii alerte a venitului disponibil real – susținută și de scăderea ratei inflației și de majorarea transferurilor sociale –, precum și în condițiile unor rate reale ale dobânzilor bancare presupuse a se mări foarte lent pe orizontul prognozei.
La rândul ei, dinamica investițiilor este anticipată să rămână relativ robustă – deși, în scădere față de 2019 –, date fiind inclusiv previziunile privind creșterea cheltuielilor publice cu această destinație, asociată cu o ameliorare a absorbției fondurilor europene”, se arata in minuta BNR.
Banca Națională a României (BNR) a decis în ședința din 15 mai 2026 menținerea dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an, conform așteptărilor analiștilor. BNR arată că inflația, care... detalii
Banca Națională a României (BNR) a subliniat "importanța implementării consecvente a măsurilor fiscal-bugetare deja adoptate și a celor probabil aprobate în viitor în scopul continuării corecției bugetare conform Planului bugetar-structural... detalii
Banca Națională a României (BNR) a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară, la 6,5%, conform așteptărilor, meționând "războiul din Orientul Mijlociu, de natură să genereze o criză energetică globală" care... detalii
Creditele noi de consum și ipotecare acordate de bănci, fără cele refinanțate, au înregistrat o scădere anuală în ultimul trimestrul al anului precedent, conform statisticilor prezentate de Banca Națională a... detalii
Tentativă de fraudă financiară cu imaginea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu
BNR: inflația va scădea abrupt la toamnă iar la anul va ajunge la 3,5%
Document fals cu sigla, ștampila și semnătura BNR
Inflația scade lent în primul trimestru al anului, conform BNR
Ștefan Tarța este noul director de resurse umane al BNR, în locul lui Mugur Tolici
BNR păstrează la 6,5% dobânda de referință
Băncile un potențial ridicat de creditare a economiei, încă nevalorificat
Raportul BNR asupra stabilității financiare: consolidarea fiscală trebuie să rămână o prioritate națională
Economia este în cvasi-stagnare, apreciază BNR
Prognoza de inflație a BNR: 3,7% la finalul lui 2026 și 2,9% în 2027