PSD şi PDL au discutat, joi, într-o întâlnire tehnică, modalitatea de împărţire a ministerelor, pe principiul “perechilor de portofolii”, partidul care optează pentru unul dintre cele două ministere din pachet nemaiavând dreptul să îl solicite şi pe celălalt, iar negocierile efective încep sâmbătă.rnrnPentru aceasta au fost stabilite mai multe pachete de ministere.rnrnAstfel, în baza acestui principiu, partidul care decide să preia Ministerul de Interne, va trebui să renunţe la Ministerul de Justiţie. Pe acelaşi principiu, Ministerul Mediului merge la pachet cu Ministerul Dezvoltării Regionale, social-democraţii şi democrat-liberali urmând să decidă care partid ia fiecare dintre cele două portofolii.rnrnAlte pachete includ Ministerul de Externe şi pe cel al Apărării, Ministerul Sănătăţii cu cel al Educaţiei.rnrnMinisterul de Finanţe merge la pachet cu Ministerul Economiei, iar Trasporturile cu Agricultura.rnrnPotrivit unor surse din PSD, discuţiile privind împărţirea efectivă a ministerelor vor începe sâmbătă, între delegaţiile politice ale celor două formaţiuni.rnrnPână atunci, echipele tehnice lucrează şi la forma finală a programului de guvernare, pe baza “Parteneriatului pentru România”.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii
Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii
Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii
Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro
CEC Bank oferă magazinelor serviciul de acceptare a plăților Ropay, mai avantajoase decât cele cu cardul
Unicredit are probleme cu funcționarea aplicației și cardurilor (actualizat)
Patria Asset Management, cumpărată de BRD Asset Management
Magazinele pot accepta plăți Ropay fără comision prin aplicația CEC app
Aplicație bancară pentru copii la CEC Bank