Deputații din Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare i-au cerut, luni, demisia președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, și, pentru că nu au primit niciun răspuns la această solicitare, au votat începerea procedurilor legale pentru demiterea acestuia, potrivit Agerpres.
“Parlamentari din toate partidele politice i-au cerut explicit demisia de onoare președintelui ASF și nu și-a dat-o, ba chiar ne-a anunțat că nu o va face. Propun să demarăm procedura parlamentară de demitere”, a spus deputatul PNL Andreea Paul.
La rândul său, președintele comisiei, Mihai Tudose, a declarat că hârtiile sunt pe circuit pentru procedura parlamentară de demitere.
“Noi mai putem răbda, dar 5,5 milioane de clienți, nu!”, a afirmat Tudose.
Deputații i-au reproșat președintelui ASF, printre altele, că nu a rezolvat problema plafonării tarifelor RCA și, mai mult, prin tarifele maximale anunțate discriminează persoanele fizice care vor fi obligate să suporte prețuri mai mari pentru asigurarea auto obligatorie.
La aceste acuzații Mișu Negrițoiu a susținut că nu are ce să-și reproșeze și că oricine va veni în locul lui va trebui să facă exact același lucru pentru a asigura funcționarea pieței.
“Nu există soluții miracol. Dacă nu sunt eu, va fi altcineva care trebuie să facă aceste lucruri. (…) Eu am venit aici (la ASF — n. r.) pentru că am vrut să fac ceva. Am fost solicitat și mi s-a dat asigurarea că legea va fi respectată și că voi fi lăsat să fac ceea ce este de făcut. Mi-am închipuit că vin la o execuție publică, dar nu am făcut nimic din ce nu trebuia făcut. Dumneavoastră ați făcut o autoritate independentă și i-ați conferit stabilitate. Dumneavoastră trebuie să ne judecați”, a susținut Negrițoiu.
Totodată, el a precizat că își asumă tot ceea ce a făcut, dar că este nevoie de timp pentru a așeza lucrurile într-o piață.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti