În 17 noiembrie, începând cu ora 18.30, va avea loc Q&A Session online
Valoarea totală a burselor este de 32.000 de euro
Cursurile încep în 15 februarie 2023
Transilvania Executive Education (TEE), Banca Transilvania (BT) și EVERGENT Investments, în parteneriat cu Republica.ro, au dat startul unei competiții în cadrul căreia vor fi oferite patru burse parțiale de studiu în valoare totală de 32.000 de euro, la TEE Executive MBA – Management General, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Programul este 100% britanic, iar diploma de absolvire este oferită de Universitatea Buckingham.
Candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență profesională post-universitară într-un rol executiv şi să cunoască limba engleză la nivel avansat. Aceștia pot aplica până în 25 noiembrie a.c., inclusiv.
Calendar:
17 noiembrie, în intervalul 18.30 – 19.15, va avea loc prin Zoom o sesiune Q&A, coordonată de Andrew Taylor, directorul programului Executive MBA;
25 noiembrie – deadline înscrieri pe site-ul MBA;
26 noiembrie – 8 decembrie: Evaluarea candidaților;
9 decembrie: Anunțarea câştigătorilor burselor pe site-ul și canalele social media ale Transilvania Executive Education.
Pentru înscrierea în competiție este nevoie de următoarele:
1. Completarea celor doi pași din formularul de înscriere în competiție, disponibil pe website-ul TEE:
– un business plan folosind modelul din formularul de înscriere;
– un eseu care să răspundă la întrebarea: Care sunt cele mai importante provocări pe care le vor avea managerii în 2023 și ce soluții ar trebui să dezvolte/să implementeze?
2. CV în limba engleză/sau menționarea link-ului către profilul de LinkedIn în emailul de înscriere. Este recomandată includerea în CV a tuturor realizărilor obținute pe plan
profesional, academic și social.
3. O scrisoare de recomandare, în limba engleză, din partea unui partener de business sau a unui angajator.
4. Trimiterea documentelor menționate la adresa office@teecluj.ro, până în data de 25 noiembrie a.c. (inclusiv).
„Dacă te gândești să aplici pentru o bursă, iată câteva sfaturi: când redactezi aplicația, recomandarea noastră este să demonstrezi, în scris, că ai o gândire analitică și critică. Cu alte cuvinte, poți folosi modele, teorii pentru a identifica tipare, pentru a da sens soluțiilor propuse și poți vedea semnificațiile strategice, problemele și oportunitățile în explicații. Programul Executive MBA este conceput pentru a dezvolta această capacitate, așa încât după cei doi ani
de studiu vei observa schimbări majore în stilul tău de management, dar și în comunitatea din care faci parte. Mult succes!”, declară Andrew Taylor, directorul programului Executive MBA.
Cursurile Executive MBA încep în data de 15 februarie 2023. Sunt organizate în 12 module – strategie, leadership, gândire sistemică, economie, complexitate, guvernanță și transformare
digitală –, predate de profesori de la universități din Europa, Statele Unite ale Americii, precum și din România.
Nu există comentarii pentru această știre.
În loc să-și dea demisia șeful Intesa Sanpaolo Bank, Alessio Cioni, pentru dezastrul fuziunii cu First Bank, de la finalul anului trecut, banca italiană a găsit țapul ispășitor: vicepreședintele responsabil... detalii
Într-un proiect de lege privind creditele de consum, Ministerul Economiei introduce o nouă meserie: consilierul în materie de îndatorare la bănci și IFN-uri. Legea, transpunerea unei directive europene, obligă băncile... detalii
În conformitate cu prevederile Hotãrârii de Guvern nr. 1204/2022 privind înființarea Bãncii de Investiții și Dezvoltare și cu dispozițiile Actului Constitutiv, la data de 23 noiembrie 2025 s-au încheiat mandatele... detalii
Conducerea Procredit Bank, o bancă germană axată pe microcredite pentru micile afaceri, este compusă din directorul general Cristian Ștefan Manole și trei directori generali adjuncți: Andreea Ichim, Ioan Cornian și... detalii
Florina Moisei preia conducerea Revolut
ING are un nou director IT: Bogdan Rotunjanu
Cristian Saitariu, numit prim-vicepresedintele CEC Bank
Joburi disponibile la Banca Transilvania
Exim Banca Romaneasca are o noua conducere
Ioana Gheorghiade devine sefa riscului la BCR
ING Bank are un nou director de resurse umane: Maria Zoicas
Alessio Cioni este noul director general al Intesa Sanpaolo Bank Romania
Catalin Caragea preia functia de director de risc la Banca Transilvania
Luminița Runcan este noul director general al OTP Bank România