Nicolae Cinteza, BNR: Restantele populatiei la credite au crescut ingrijorator

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-11-28 13:33 Ultima actualizare: 2008-11-28 13:33

Restantele la creditele cu valori de peste 20.000 de lei contractate de populatie de la banci au crescut, în primele nouă luni, cu aproape 2 puncte procentuale, de la 6,38% la 8,28% din soldul creditelor acordate pe acest segment, arătând o tendinţă îngrijorătoare, a declarat, vineri, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza.rnrn”Există bănci unde indicatorul este de două ori mai mare decât media pe sistem, dar sunt instituţii cu pondere mică. Au fost cazuri când restanţele veneau dintr-un singur produs, ceea ce arată un management al riscului extrem de defectuos”, a spus Cinteză la seminarul EU-Cofile organizat de Alpha Bank, Banca Naţională a României (BNR) şi Asociaţia Română a Băncilor.rnrnStatistica BNR reflectă creditele cu valoare de peste 20.000 de lei, şi cu întârzieri la plată mai mari de o zi, iar soldul principalului de plată al acestor împrumuturi însumează 6 miliarde de lei, în timp ce restanţele se ridică la 215 milioane lei.rnrnCreditele populaţiei cu valoare de peste 20.000 lei ajunseseră la 72,84 miliarde lei la finalul lunii septembrie, de la 49,45 miliarde lei la sfârşitul anului trecut, şi acumulau 75,76% din volumul împrumuturilor populaţiei, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare.rnrnDin sumele restante ale persoanelor fizice, de 852,57 milioane lei, sumele restante pentru creditele peste 20.000 lei ajunseseră la 215,8 milioane lei la finalul lui septembrie 2008, de la 74,8 milioane lei la sfârşitul anului trecut.rnrnPotrivit estimărilor BNR, restanţele mai mari de 90 de zile s-ar putea plasa 181 de milioane lei, nivel care în opinia lui Cinteză începe să fie îngrijorător.rnrn”O bancă are o pondere a creditelor restante de 17%, dar în portofoliu său, împrumuturile pentru populaţie reprezintă doar 18%. Aceste credite neperformante provin dintr-un singur produs lansat cu ceva timp în urmă, dar îngrijorător este că produsul nu a fost oprit la timp, ceea ce sugerează un management slab la banca respectivă”, a adăugat oficialul BNR.rnrnDirectorul BNR a mai arătat că, în cazul deteriorării indicatorilor, banca centrală are la dispoziţie mai multe mecanisme de a ţine băncile în cerinţele de prudenţialitate.rnrnAstfel, BNR a limitat uneori creşterea creditării la unele instituţii de credit la 1% pe lună, a suspendat temporar creditarea persoanelor fizice, a cerut provizaioane suplimentare, sau a modificat normele de provizionare şi normele de clasificare a creditelor.rnrn”Foarte frecvent sunt solicitări de majorare a capitalului. Nu tot ce vedeţi anunţat de acţionari sunt decizii din propria iniţiativă. Anul acesta, au fost două solicitări verbale şi băncile respective au majorat capitalul”, a spus Cinteză.rnrnEl a mai afirmat că băncile mamă din străinătate au reactionat foarte rapid atunci când, prin autoritatea de supraveghere din ţara respectivă, BNR a solicitat transfer de lichiditate spre România.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Cum recunoști o tentativă de fraudă: banca nu îți trimite niciodată linkuri către site-uri sau aplicații

Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii

De ce nu mai acceptă BRD bancnotele de 50 de dolari?

"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii

Cum folosim un card de cumpărături fără să plătim dobândă

Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii