Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată începând cu trimestrul II al anului 2009, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc, la finalul consultărilor cu patronatele, Guvernul revenind astfel asupra deciziei ca facilitatea să fie aplicată din 2010.rnrnReprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii au cerut introducerea neimpozitării profitului reinvestit începând din acest an şi nu din 2010 şi, de asemenea, aplicarea măsurii pentru toate tipurile de investiţii legate de producţie.rnrnSolicitarea a fost formulată şi de preşedintele UGIR 1903, Ioan Corâci, care a arătat că neimpozitarea profitului reinvestit începând cu 1 ianuarie 2010 este inutilă pentru firme, întrucât multe dintre acestea nu vor mai apuca să beneficieaze de facilitate.rnrnGuvernul hotărâse ca neimpozitarea profitului reinvestit, măsură inclusă în programul anticriză, să fie aplicată din 2010.rnrnFinanţele au stabilit că impactul bugetar al scutirii de impozit pentru profiturile reinvestite se va ridica la 3,44 miliarde lei, respectiv 0,59% din PIB.rnrnÎn urma discuţiilor de luni seara, reprezentanţii Guvernului şi cei ai patronatelor au mai convenit pentru operaţionalizarea Fondului de garantare a creditului pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi înfiinţarea Fondului de contragarantare a creditelor pentru IMM, adoptarea în primul trimestru al acestui an a Legii parteneriatului public-privat, accelerarea procedurii de atragere a fondurilor europene, revizuirea Legii achiziţiilor publice, modificarea tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare publice, având ca indicatori de referinţă tona/km transportat.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii
Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii
Procredit Bank a implementat serviciul de afișare a numelui beneficiarului unui transfer, SANB, după mai bine de 3 ani de la lansarea acestei funcții de către Transfond. Este surprinzător cât... detalii
BCR a înlocuit fostele aplicații pentru IMM-uri și firme mari, eBCR și 24Banking BCR, cu noua aplicație George Business, a anunțat banca, într-un comunicat: BCR lansează George Business, platforma de... detalii
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook
Raiffeisen preia Garanti și ajunge a treia mare bancă din România
Patria Credit IFN acordă tot mai multe credite firmelor mici
BT Private Banking are peste 6.000 de clienți cu active de 4 miliarde euro
CEC Bank oferă magazinelor serviciul de acceptare a plăților Ropay, mai avantajoase decât cele cu cardul
Unicredit are probleme cu funcționarea aplicației și cardurilor (actualizat)
Patria Asset Management, cumpărată de BRD Asset Management
Magazinele pot accepta plăți Ropay fără comision prin aplicația CEC app
Aplicație bancară pentru copii la CEC Bank
Care sunt cele mai avansate bănci la plățile și transferurile Ropay