Mugur Isarescu: Unii dealeri de banci au jucat cam tare la poker in octombrie 2008 si au pierdut

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-04-21 09:27 Ultima actualizare: 2011-04-21 09:27

BNR a organizat ieri un seminar pentru prezentarea lucrării “Lichiditatea, atacul speculativ din octombrie 2008 şi reputaţia băncii centrale”, realizată de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului. rnrnAu venit în aceeaşi sală oficialii BNR, începând cu guvernatorul Mugur Isărescu, dar şi pe trezorierii acuzaţi atunci că au reacţionat la nervi şi chiar că au comis “faulturi”. rnrn”Băncile comerciale au cumpărat agresiv valută, iar unii au jucat cam tare la poker. A fi dealer este o meserie grea. Ca în orice meserie cu risc, se joacă un pic şi poker. Dacă joci tare, poţi să pierzi”, a spus ieri Isărescu, citat de Ziarul Financiar.rnrnÎn toamna lui 2008, guvernatorul lansa acuzaţii dure la adresa trezorerierilor a trei bănci locale, care ar fi încercat să acrediteze ideea unei crize de lichidităţi.rnrnDupă acele evenimente Bogdan Mihoc, şeful trezoreriei UniCredit Ţiriac, a plecat din bancă, iar Lucian Isar şi-a pierdut poziţia de vicepreşedinte al Bancpost, responsabil printre altele cu trezoreria. El a preluat postul de director al diviziei corporate. Cel de-al treilea trezorier al cărui nume a fost vehiculat în acel scandal, Florin Cîţu de la ING, şi-a păstrat postul, însă a renunţat la apariţiile publice.rnrnÎn octombrie 2008, chiar înainte de alegerile parlamentare, leul era sub o presiune imensă de depreciere, cotaţiile urcând brusc de la 3,7 la peste 3,9 lei pentru un euro. BNR a vândut agresiv valută, reuşind să ducă temporar cotaţiile înapoi la 3,7 lei, însă a lăsat piaţa fără lei. În aceste condiţii a apărut un vârf al dobânzilor pe piaţa monetară, unde dealerii ajunseseră să coteze rate de peste 50% pe an pentru a atrage lichidităţi, iar BNR a fost nevoită să introducă plafoane administrative pentru indicatorul Robor, întrucât creşterea acestuia se reflecta în costul suportat de clienţii cu credite în lei.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Ce comisioane au băncile la retragerile cash de la ATM-uri

Atunci când vrei să-ți deschizi un cont bancar, te întrebi ce bancă să alegi, în funcție de preferințe: să fie românească, cu sucursale la care să poți merge să vorbești... detalii

Dobânda de 5,5% din reclama Raiffeisen poate fi și de trei ori mai mare

Raiffeisen Bank își face incorect reclamă la credite cu „dobândă de la 5,55%”, dar fără să arate până la cât ar putea crește dobânda. Dobânda din reclamă este valabilă doar... detalii

Creditele noi pentru populație și firme au rămas stabile în primele luni din 2026, însă ipotecarele sunt în scădere

Creditele noi în lei acordate de bănci populației în primele două luni din 2026 au însumat 15,8 miliarde lei, aproape la fel ca în aceeași perioadă a anului precedent, când... detalii

Cât te costă un cont pe firmă la BRD, când banca îți spune că e gratuit

Pentru că atunci când cineva îți oferă ceva gratis, trebuie să te uiți cât te costă, să vedem cât trebuie să plătim pentru un pachet de cont curent pe firmă... detalii