Ritmul de creştere a creditului în România se va tempera până la 20% la finalul acestui an, respectiv până la 15% la sfârşitul lui 2009, iar creşterea economică se va tempera până la 3,9% anul viitor, estimează economistul-şef al grupului Alpha Bank, Michael Massourakis.rnrnPentru 2008, Alpha Bank estimează creşterea economică a României la 8,5%. După temperarea până la un ritm de creştere de 3,9% în 2009, avansul prognozat pentru produsul intern brut (PIB) în 2010 este de 4,7%, a mai declarat joi Massourakis, în cadrul seminarului EU-COFILE desfăşurat la Sinaia.rnrnÎn acelaşi timp, avansul creditului se va tempera, de la o rată reală de creştere de 52% anul trecut până la 20% la finalul acestui an şi 15% anul viitor, urmând ca, în 2010, să se reaccelereze uşor, până la un ritm de 21%.rnrnEconomistul-şef al Alpha Bank mai consideră că, în contextul crizei financiare internaţionale, un aspect pozitiv pentru România este restrângerea deficitului de cont curent, care poate contribui la “stabilizarea economiei”.rnrnMassourakis consideră că deficitul bugetar al României se va plasa “în jurul nivelului de 3% din PIB în acest an” şi a precizat că analiştii străini s-au arătat reticenţi la aprobarea iniţială a majorărilor salariale în învăţământ, cu 50%, în condiţiile dezechilibrelor externe accentuate ale ţării şi având în vedere că, în plan global, economiile dezvoltate se îndreaptă către recesiune.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Împrumuturile de la IFN-uri pot crea dependență, la fel ca jocurile (de noroc) sau pariurile. Mai rău e când le avem pe ambele: pierd bani la pariuri online și iau... detalii
„Am mai multe credite de nevoi personale, de la bănci și IFN, pe care vreau să le refinanțez, și nu am obținut nicio ofertă de la bănci, datorită gradului mare... detalii
Dacă ai o problemă nerezolvată cu banca și vrei să o dai în judecată, ai alternativa de soluționare a litigiului prin CSALB, care ar putea fi mai avantajoasă. Iată trei... detalii
Cei care și-au făcut carte de identitate (buletin) electronică au probleme cu utilizarea aplicațiilor unor bănci, după cum s-au plâns cititorii. Asta pentru că aplicațiile băncilor nu au fost încă... detalii
Astăzi se vor vira pensiile și salariile la Unicredit? (actualizat)
Cum își tratează BRD clienții cu restanțe la credite
Revolut pune poprire pe indemnizațiile de veteran de război?
Dacă ai prea multe IFN-uri, e bine să le aduni într-o singură rată, la bancă
Comisioanele interbancare la plățile Ropay sunt la jumătate față de cele cu cardurile Visa și Mastercard
Afacere cu credite pentru rău-platnici: comision de 7.000 de lei pentru un împrumut de 30.000 de lei
BNP Paribas - Cetelem își amenință clienții cu executarea silită, pentru a putea pleca mai repede din România (Actualizat cu dreptul la replică)
Ce mi se poate întâmpla, dacă nu-mi închid contul la BRD? (Actualizat cu răspunsul băncii)
Banca mi-a spus că voi primi răspuns în 30 de zile, după ce banii depuși la bancomat au dispărut
Nu am primit niciodată un extras de cont de la Cetelem