Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a reafirmat joi că reglementările nu permit BCE să achiziționeze bonduri elene, în cadrul noului program de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro și să evite riscul unei spirale deflaționiste, transmite Reuters, citata de Agerpres.
“Măsurile de relaxare a politicii monetare nu permit cumpărarea de bonduri elene din două motive. Primul este că nu putem achiziționa obligațiuni din state aflate sub programe de asistență financiară iar revizuirea acestor programe nu a fost finalizată. După cum știți, în Grecia revizuirea a fost suspendată. Alt motiv este ratingul de credit prea scăzut atribuit acestor bonduri”, a afirmat șeful BCE răspunzând întrebărilor care i-au fost adresate în Parlamentul Italiei.
La începutul acestui an BCE a încetat să mai accepte obligațiuni grecești drept garanții pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanțării băncilor grecești a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condițiile în care împrumuturile de care băncile grecești pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.
Miercuri, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat că BCE a cerut creditorilor din Grecia să nu-și majoreze deținerile de obligațiuni guvernamentale elene, inclusiv certificate de trezorerie.
Din cauza declinului veniturilor, Atena are probleme cu lichiditățile iar una dintre opțiuni ar fi majorarea plafonului de 15 miliarde de euro pentru obligațiunile pe termen scurt. Deja Atena a ajuns la acest plafon, iar BCE are drept de veto în privința majorării lui.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti