În cazul ROBOR, justiția va decide dacă regulile concurenței sunt mai importante decât normele BNR

Motivul pentru care Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru că s-ar fi înțeles să crească indicele ROBOR este transparența în timpul stabilirii dobânzilor (fixing).

Este vorba de faptul că în perioada de 30 de minute când are loc fixingul, înainte de calcularea ROBOR, băncile pot să vadă pe platforma Reuters toate cotațiile, iar în felul acesta pot să se alinieze pentru creșterea dobânzilor.

Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, consideră că această transparență nu este reglementată de Banca Națională a României (BNR) și încalcă legea concurenței:

„Regulile de concurență spun că trebuie să ai cotațiile independente, nu trebuie să știe o bancă ce face alta. Ele pot să se uite, și în felul acesta pot să se alinieze, să-și modifice comportamentul în perioada de 30 de minute, aici e problema.

Reglementările BNR sunt foarte OK, spun că trebuie să fie cotații independente, iar cotațiile pot fi văzute de ceilalți după perioada de fixing. Comportamentul pe platformă nu e prins în reglementare.“

Chirițoiu a precizat că băncile vor trebui să se conformeze și să modifice modul de cotare de pe platforma Reuters pentru cotarea ROBOR, astfel încât să nu mai existe această transparență. Vezi detalii, în acest articol.

Ce spun normele BNR

În Regulile BNR privind stabilirea ROBOR din 2019 se arată că „participarea la procesul de Fixing se va realiza într-o manieră independentă și onestă, pe baza informațiilor relevante.”

Aceste reguli nu fac vreo mențiune cu privire la transparența (vizualizarea cotațiilor) de pe platforma Reuters.

Pe de altă parte, Norma BNR nr. 4 din 1995 privind funcționarea pieței monetare interbancare arată următoarele:

„Instituţiile de credit participante pe piaţa monetară interbancară sunt obligate să afişeze permanent, prin sisteme de difuzare a informaţiei (tip Reuters), nivelurile orientative ale ratelor dobânzilor.”

BNR, băncile, economiști și avocați sunt de altă părere

Opinia șefului Consiliului Concurenței este în contradicție cu cea a reprezentanților BNR, ai băncilor, avocați și economiști, care susțin că regulile BNR permit transparența în perioada fixingului. Ba chiar aceasta este benefică pentru piață.

Victor Andrei, directorul operațiunilor de piață din BNR, a spus că manipularea ROBOR este imposibilă, datorită regulilor de stabilire a indicilor pieței bancare. Vezi detalii, în acest articol.

Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, spune că, dimpotrivă, transparența în perioada de fixing este benefică pentru ROBOR. Vezi detalii, în acest articol.

„Piața ROBOR a funcționat și funcționează într-un cadru cunoscut, reglementat și transparent”, spun băncile, într-o scrisoare deschisă.

Fostul economist-șef al Consiliului Concurenței, Paul Prisecaru, consideră că „este foarte greu de afirmat că mecanismul prin care se văd aceste cotații generează în sine o aliniere a lor, în absența unei înțelegeri anterioare”. Vezi detalii, în acest articol.

Avocatul și profesorul universitar Traian Briciu, consideră că mecanismul de fixing, reglementat de BNR, prevede posibilitatea de a vedea cotațiile celorlalți.

„Este greu să ajungem la concluzia că simpla vizualizare a cotațiilor ar fi, ea însăși, o practică incorectă. Există reguli interne la fiecare participant (bancă), care interzic în mod expres orice comunicare cu ceilalți participanți la fixing în perioada de transmitere a cotațiilor. Prin urmare acolo este de fapt problema pe care o urmărim, nu că vedem cotațiile, ci dacă acele cotații au produs într-adevăr un element de încălcare a regulilor BNR”, a declarat Briciu, într-o conferință organizată de Juridice.ro:

Ce este ROBORUL

ROBOR-ul este prețul banilor între bănci, este indicele care arată prețul banilor cu care băncile se împrumută în lei între ele, a explicat avocatul Briciu:

Cei trei pași ai formării ROBOR-ului

• Pasul I: înainte de fixing, în care cele 10 bănci participante la acest mecanism își actualizează poziția în funcție de niște criterii precum banii disponibili, nevoia de lichiditate, cât costă finanțarea și ce riscuri văd în economie pe perioada respectivă. Aceste lucuri îi determină pe participanți să indice o cotație. Aceste anticipații le fac pe baza, bănuiesc, unor analize interne, care vizează situația instituției de credit dar și proiecția pe piață.

• Pasul II: procedura de fixing, în cele 30 de minute înainte de ora 11;

• Pasul III: publicarea ratelor, iar participanții se pot contacta pentru încheierea tranzacțiilor;

Într-adevăr, participanții văd cotațiile celorlalți dar, atenție, ei nu vă anticipațiile. Sunt două lucruri diferite: modul în care un participant cotează este una, alta este modul în care constituie acea cotație, adică anticiparea acelor elemente precum nevoia de lichiditate, condițiile pieței, prognozele, acelea evident rămân intern.

Așadar pasul 1 este intern, iar pasul 2 este într-adevăr transparent, în care se cunosc cotațiile, iar la pasul 3 vorbim de tranzacții.

Posibile întrebări

• De ce în materie de ROBOR nu se iau în calcul tranzacțiile efective ci se iau de fapt niște cotații? Răspunsul e că nu sunt suficiente tranzacții la modul în care se organizează piața.

• A doua întrebare, care domină: de ce băncile participante văd cotațiile celorlalte? Sunt mai multe explicații: evident că văd cotațiile pe platformă, dar nu văd și planurile de anticipare. Acolo există normele BNR, un cadru foarte clar în care modalitatea în care stabilești cotația este internă. Ceea ce vezi este doar cotația, care este doar un reper. 

Un exemplu elocvent: dacă te duci într-o piață, vezi prețurile celorlalți. Faptul că vezi prețurile celorlalți nu poate fi ab initio un argument în sensul că te-ai coordonat. Nu se poate exclude, dar nu din simpla vizualizare a cotațiilor celorlalți se poate extrage această concluzie abruptă.

Cotațiile pe care le dau băncile nu sunt exterioare pieței, fac parte din piață, reprezeintă una din formele în care piața se exprimă în mod real. Afară din piață sunt anticipațiile făcute intern de bănci în vederea realizării unei anumite cotații, dar acelea nu sunt cunoscute.

• De ce ROBOR-ul nu se formează ca EURIBOR-ul? Nu se poate, pentru că natura celor două piețe este total diferită: ROBOR e pe o piață mică, cu foarte mică lichiditate, în timp ce EURIBOR e pe o piață mult mai mare. Pe de altă aprte, EURIBOR se bazează într-o pondere mult mai mare pe tranzacții, dar asta pentru că în euro sunt mai multe tranzacții decât în lei. Și acolo sunt însă 3 niveluri de formare: elementeul tranzacțional real, iar dacă nu sunt tranzacții, se calculează date derivate ajustate iar în ultimă instanță chiar se ajunge la estimări.

IRCC, spre deosebire de ROBOR se face doar pe baza tranzacțiilor dintr-un trimestru, însă se aplică după două trimestre, ceea ce face din el un alt produs ce nu poate fi comparat cu ROBOR. Nu arată elementele de politică monetară și lichiditate de la un anumit moment, are mai curând caracter istoric, retrospectiv, spre deosebire de ROBOR, care are caracter prospectiv, arată tendința pieței.

Riscuri ce pot trimite aparențe de falsă incorectitudine că mecanismul permite cunoașterea cotațiilor

Trebuie să facem o diferență fundamentală între mecanismul de fixing și încălcarea lui. Mecanismul de fixing, reglementat de o autoritate, prevede posibilitatea de a vedea cotațiile celorlalți, dar nu și anticiparea lor. O încălcare ar fi, dacă ne uităm la punctul 5.1 din regulile BNR, dacă nu ai avea elemente de secret anterior cotației, nu faptul că vezi cotația. 

Punctul 5.1 din Regulile BNR privind stabilirea ROBOR arată următoarele:

Participanții la Fixing se vor asigura că:

a) dispun de un cadru de control adecvat care să asigure integritatea, exactitatea, fiabilitatea şi transmiterea ratelor dobânzilor cotate;

b) ratele dobânzilor cotate reflectă condițiile de piață la momentul respectiv și nu sunt afectate de conflicte de interese existente sau potențiale. Participarea la procesul de Fixing se va realiza într-o manieră independentă și onestă, pe baza informațiilor relevante;

c) păstrează evidențele legate de activitatea de audit intern și extern.

Evident că din aplicarea unui mecanism este greu să spui că el, per se, presupune o modalitate de act incorect. Faptul că vezi cotația altuia înseamnă că doar vezi prețul altuia, cu alte cuvinte nu stabilești cotația ta în orb, te raportezi la situația internă, dar și la situația pieței, ceea ce strict obiectiv la acest element este greu să o încadrezi într-o faptă incorectă.

În al doilea rând, se pune întrebarea dacă simpla aliniere a cotațiilor ar fi, per se, un element de stres, care să conducă la zona de faptă incorectă. Nu întotdeauna. Simpla aliniere poate să vină dintr-un element de politică monetară pe care toți participanții să-l vadă, e o aliniere naturală. Trebuie analizat de ce.

Simpla vizualizare a cotațiilor ar fi, ea însăși, o practică incorectă?

“Greu să ajungem la concluzia aceasta, pentru că vizualizarea e permisă, potrivit regulamentului BNR”, consideră avocatul Briciu:

Discuția trebuie pusă privind încălcarea regulamentului și nu că regulamentul nu permite vizualizarea cotației. Simpla vizualizare nu ar trebui să ridice o problemă, cu atât mai mult cu cât cotațiile sunt ferme, nu pot fi modificate ulterior, ceea ce înseamnă că s-au avut în vedere elemente anticoncurențiale, conform punctul 5.1.

Există reguli interne la fiecare participant, care interzic în mod expres orice comunicare cu ceilalți participanți la fixing în perioada de transmitere a cotațiilor. Prin urmare acolo este de fapt problema pe care o urmărim, nu că vedem cotațiile, ci dacă acele cotații au produs într-adevăr un element de încălcare a regulamentului.”