Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, demarează, miercuri, 6 octombrie a.c., o nouă campanie de informare, în scopul creșterii gradului de protecție a cetățenilor în fața dezastrelor naturale, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:
„Anul acesta, locuitorii din Municipiul Câmpulung Muscel au fost greu încercați. Am văzut cu toții că inundațiile și alunecările de teren au afectat foarte multe locuințe și m-am bucurat să aud că administrația locală s-a preocupat să identifice acele plase de siguranță care pot să asigure, pe viitor, recuperarea prejudiciilor, într-un mod sustenabil. Vremurile pe care le parcurgem ne confirmă tututor că asigurarea obligatorie a locuinței nu este o povară, o cheltuială inutilă, ci un sprijin real într-o perioadă cu atât de multe fenomene extreme. Natura nu ne datorează nimic, depinde de noi să fim pregătiți și să ne asigurăm că, în caz de dezastru, nu suntem nevoiți să o luăm de la zero”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.
În Municipiul Câmpulung Muscel sunt asigurate 3240 locuințe, dintr-un total de aproape 16.000. În baza noului parteneriat, PAID și administrația locală vor organiza campanii de informare și educare a cetățenilor cu privire la importanța pe care o are asigurarea obligatorie a locuinței în contextul noilor schimbări climatice.
„Am ținut foarte mult să vină reprezentanții PAID, să discutăm, pentru că este o situație, din punctul meu de vedere, gravă. De curând au fost inundații și am găsit gospodării care nu au avut deloc asigurare. Am fost uimită să constat că nici locuințele care țin de Primărie nu sunt asigurate. În condițiile în care, eu, personal, ca și cetățean, am nu doar asigurare obligatorie la casă, dar am și o asigurare extra. Municipiul Câmpulung este într-o zonă seismică activă, e pe primul loc parcă. Vreau să atragem atenția populației că e foarte important să facem această asigurare obligatorie a locuinței”, a declarat Elena Lasconi.
Nicoleta Radu a reamintit că asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată exclusiv de PAID, companie care întrunește toți indicatorii de solvabilitate, are fonduri proprii de aproape 300 mil lei și cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în valoare de un miliard de euro.
Despre PAID
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundații – Alunecări de teren.
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank continuă campania dedicată Pachetului „Grijă Completă” și prelungește, pentru încă șase luni, oferta care include o dobândă avantajoasă pentru depozitele în lei cu depuneri ulterioare constituite în cadrul... detalii
Fitch Ratings a revizuit ratingurile acordate CEC Bank în urma publicării metodologiei actualizate privind ratingurile bancare la data de 8 mai 2026, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Ca... detalii
ING Bank devine a șaptea bancă, după Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Libra Bank, Salt Bank și Vista Bank, din cărei aplicație, Home Bank, poți cere bani doar pe baza... detalii
CEC Bank își extinde oferta prin lansarea serviciului de transferuri de bani din România către străinătate, disponibile direct în agențiile Băncii, în parteneriat cu Transfer Rapid, anunță banca într-un comunicat,... detalii
Magazinele pot încasa plăți folosind doar un iPhone și aplicația BT POS
CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025
BT Asset Management devine acționar minoritar la Anima Wings
Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania
Provident are 200.000 de clienți activi
BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște