Guvernul chinez a adoptat un program de 600 miliarde dolari pentru stimularea economiei

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-11-10 15:04 Ultima actualizare: 2008-11-10 15:04

Programul de 600 miliarde dolari aprobat duminică de China pentru stimularea economiei şi analiza obiectivă a efectelor reale ale acestei iniţiative ridică semne de întrebare din cauza lipsei de transparenţă şi ambiguităţii care caracterizează regimul de la Beijing, potrivit unei analize Reuters.rnrnÎn primul rând, din cauza învăluirii măsurilor adoptate în ambiguitate, fondurile alocate pentru acest program ar putea fi mai reduse decât suma anunţată oficial, scrie agenţia internaţională de presă.rnrnGuvernul de la Beijing a arătat că cele patru trilioane de yuani (586 miliarde de dolari) vor fi investite în economie, prin majorarea bugetului de cheltuieli guvernamentale. Suma reprezintă circa 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al celei de-a patra economii a lumii pe acest an.rnrnFondurile vor fi cheltuite până în 2010, respectiv pe parcursul a nouă trimestre. Astfel, ponderea sumei alocate pentru program în PIB se reduce, în medie, la circa 6% pe an.rnrnPe de altă parte, nu se ştie cât din această sumă reprezintă cheltuieli noi, neanunţate în prealabil, potrivit Reuters.rnrn”Pachetul de stimulare a economiei este mare, însă reprezintă, de fapt, o combinare de mai multe iniţiative care au fost deja anunţate”, a declarat un economist Citigroup din Shanghai, Ken Peng.rnrnDe exemplu, Beijingul a anunţat că va direcţiona 20 miliarde yuani către investiţii în provincia Sichuan şi alte regiuni ale Chinei devastate de cutremurul puternic de la începutul acestui an. Însă, potrivit comunciatului de duminică, această sumă ar fi fost oricum alocată anul viitor pentru reabilitarea zonelor afectate.rnrn”Este un concept «brut», în sensul că unele investiţii ar fi fost realizate şi fără introducerea programului de stimulare a economiei”, a spus un economist al Goldman Sachs, Yu Song, într-o notificare transmisă către clienţi.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Indicatorii sistemului bancar la finalul T1 2026

Indicatorii agregați la nivelul sistemului bancar pentru data de referință 31.03.2026 (T1 2026), conform statisticilor furnizate de Banca Națională a României (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza datelor din... detalii

De ce să-i faci aplicație bancară copilului, în loc să-i dai bani cash?

Părinții ar trebui să le deschidă copiilor propriile conturi bancare, cu acces la aplicațiile bancare, în care-și pot încasa și administra eficient banii și pot face plăți. Copiii pot astfel... detalii

Profitul băncilor, în scădere cu 9%

Profitul sistemului bancar românesc, format din 28 de bănci și o cooperativă de credit, a scăzut în primul trimestru din 2026 cu 9%, echivalentul a aproximativ 340 milioane lei, față... detalii

Știai că Unicredit îți poate închide contul fără să te anunțe?

Nici eu nu știam și nici măcar nu-mi imaginam că este posibil așa ceva.  De ce să-mi închidă contul banca, fără să mă avertizeze în prealabil? Ar fi absurd. Cu... detalii