Creditul în valută va deveni din ce în ce mai rar şi mai scump în România, pe fondul scăderii ratingului de ţară, dar şi al diminuării apetitului băncilor străine de a acorda linii de finanţare băncilor din România, a declarat miercuri preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea.rnrn”E clar că, într-un viitor foarte apropiat, creditul în valută va fi din ce în ce mai rar şi mai scump. La aceasta contribuie retrogradarea României de către agenţiile de rating, mai ales că băncile din piaţa locală nu pot avea un rating peste cel al ţării. Va începe încă de pe acum să se manifeste o diminuare a apetitului băncilor din străinătate de a acorda linii de finanţare băncilor din România. Asta nu înseamnă că finanţatrea va dispărea, însă unele linii vor fi prelungite, altele nu”, a spus Gheţea.rnrnEl a avertizat că la baza acestei tendinţe stă contextul dificil din ţările de provenienţă ale băncilor cu activitate în România.rnrnGheţea a adăugat că dobânda de bază (prime rate) aplicată de CEC Bank creditelor în euro este de 7,75% şi, “dacă se ia în calcul riscul valutar, nu este foarte departe de cea de 10,45% aplicată creditelor în lei”.rnrnPreşedintele CEC Bank a mai spus că volumul creditelor în valută acordate companiilor ajunsese, la finalul lunii octombrie, la echivalentul a 227 milioane lei, în timp ce, pe segmentul pentru populaţie, portofoliul de împrumuturi în monedă străină al CEC Bank a ajuns la echivalentul a 183 milioane lei. rnrnGheţea a menţionat că provizioanele făcute de CEC Bank au crescut într-un ritm alert, în concordanţă cu ce se întâmplă pe piaţă, gradul de provizionare situându-se, la sfârşitul lunii octombrie, la 2,63% din total credit, în timp ce rata creditelor neperformante la CEC Bank se situa la aproximativ 1,6% în aceeaşi perioadă.rnrnPreşedintele CEC Bank a precizat că la baza acestor creşteri de provizioane pentru băncile comerciale au stat două schimbări de metodologie aplicate în acest an de banca centrală. Prima a fost majorarea provizioanelor pentru creditele în valută, iar a doua, aplicată de la 1 iulie, prevede că performanţele financiare ale beneficiarilor de credit nu mai sunt evaluate în condiţii standard, ci la categoria din momentul contractării creditului.rnrnGheţea a apreciat drept nefondate deciziile agenţiilor de rating de a retrograda România, calificându-le drept “măsuri luate fără a cunoaşte realitatea din România”. rnrnPreşedintele ARB şi al CEC Bank consideră că România nu are nevoie de un ajutor din partea FMI şi că o variantă mai adecvată, în cazul în care va fi nevoie, ar putea fi o facilitate de tip stand-by. rnrnReferitor la întâlnirea reprezentanţilor comunităţii bancare din România cu premierul Tăriceanu, Gheţea a spus că, în cadrul discuţiilor, au existat păreri din partea unor bancheri, potrivit cărora ar fi necesare modificări ale reglementărilor băncii centrale. Preşedintele ARB nu a dat detalii suplimentare.rnrnPremierul a adus în discuţie posibilitatea de aplicare a unor măsuri de susţinere a IMM-urilor, a mai spus Gheţea. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii