Deficitul comercial, redus cu aproape o zecime în primul trimestru al anului

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2026-05-13 09:58 Ultima actualizare: 2026-05-13 09:58

Exporturile României au fost în martie 2026 de aproape 9 miliarde euro (+6,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat circa 11,9 miliarde euro (+5,3%), conform datelor publicate de INS.

Deficitul comercial lunar a crescut spre pragul de 3 miliarde euro, depășit anterior doar în aprilie și octombrie 2025.

Începând cu mai 2025, evoluția exporturilor a fost peste cea a importurilor, cu o tendință de echilibrare. După ce anul 2026 a început cu o atenuare a schimburilor cu exteriorul, evoluția ameliorată a livrărilor a fost însoțită de intrări în creștere, în pofida unui consum redus (-5% pe primul trimestru) în comerțul cu amănuntul.

Cumulat pe primele trei luni ale anului, exporturile s-au ridicat la 23.812,4 milioane euro iar importurile au însumat 31.516,6 milioane euro. Astfel, pe T1 2026, a rezultat un deficit comercial de 7.704,2 milioane euro, mai mic cu 792,1 milioane euro (-9,3%) față de aceeași perioadă a anului anterior. Suma reprezintă 1,9% din PIB estimat curent (400,23 miliarde euro) și se încadrează în prognoza oficială (8,2% pe întregul an).

Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a fost de 78,7%, peste valoarea consemnată anul trecut (77,8% în 2025). Este un indicator care reflectă o evoluție ceva mai bună din perspectiva competitivității mărfurilor românești și o reorientare (lentă) a motoarelor de creștere.

Revenirea peste cota de 80%, sub care ne complacem de șase ani, s-ar impune pentru refacerea echilibrului macroeconomic.

Schimburile cu țările UE au fost de 17,38 miliarde euro la export și 23,64 miliarde euro la import (73% din exporturi și 75% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 6,44 miliarde euro și importuri de 7,87 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de -6,26 miliarde euro cu statele UE şi de -1,43 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare. 

Sectorul de mașini și echipamente de transport a rămas pe minus și în martie 2026 (-180 milioane euro, iar evoluția este una problematică, după -64 milioane euro în februarie deși sub media de -218 milioane euro lunar pe parcursul anului 2025), în timp ce ponderea acestui segment (în urmă cu câțiva ani excedentar) s-a menținut la 5% din deficit. 

La categoria de mărfuri manufacturate mai puțin mașinile, minusul din schimburile cu exteriorul a fost de peste 2 miliarde euro (28% din soldul negativ consemnat per total, marginal mai slab decât nivelul de 27% consemnat în T1 2025). Ceea ce indică o problemă cronică din perspectiva competitivității produselor românești la export.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a urcat la -1.223 milioane euro sau aproximativ o șesime din deficitul comercial. Evoluție bună, gradul de acoperire al importurilor de alimente pe baza exporturilor efectuate a crescut la 59%, de la 57% la finele lunii februarie, dar a rămas departe de nivelul de 65% consemnat pe ansamblul anului trecut.

Consumul de carburanți și lubrifianți din import a condus la un deficit sectorial de -942 milioane euro și a reprezentat cam trei sferturi din cel (mult mai cunoscut) de la produse alimentare.

Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice, care a depășit 3,3 miliarde euro după primele trei luni ale anului (grad de acoperire sectorial de doar 30%). Astfel, petrochimia a generat 55% din deficitul comercial. 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Statistici

România, singurul stat UE în care motorina s-a scumpit în mai 2026

România a fost singurul stat UE în care motorina s-a scumpit în mai 2026 față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Eurostat. Creșterea de 1,6% a fost pe contrasens... detalii

Datoria publică a depășit pragul de 60% în martie 2026

Datoria publică a României a ajuns la 60,2% din PIB la finele lunii martie 2026, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii

Inflația, 9,7% după metodologia europeană în mai 2026 

România s-a situat și în luna mai 2026 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Avansul prețurilor, de 9,7% după metodologia armonizată... detalii

Inflația anuală a ajuns la 10,85% în mai 2026

Inflația anuală a urcat la 10,85%, după ce avansul lunar al prețurilor de +0,46% din mai 2025 a fost înlocuit de cel de +0,58% din mai 2026. Oarecum paradoxal, cea... detalii