Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2022-04-11 11:25 Ultima actualizare: 2022-04-11 11:25

Datoria publică a României a crescut în luna februarie 2022 la 50,6% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Suma calculată potrivit metodologiei europene a fost de 596,9 miliarde lei iar raportarea s-a făcut la PIB cumulat pentru cele patru trimestre anterioare, respectiv 1.179,4 miliarde lei în prima variantă provizorie.

Astfel, pe date operative, datoria publică a traversat pragul de 50% de la care Guvernul ar trebui să prezinte public un program de ajustare și să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor.

În primele două luni ale anului curent, suma datorată de stat s-a majorat cu peste 20 miliarde lei, dar aproape jumătate din aceasta o reprezintă componenta de împrumut a Planului Național de Redresare și Reziliență.

În absența acesteia (includerea s-a făcut din motive de metodologie statistică), ponderea în PIB ar fi fost de 49,8% chiar și relativ la datele disponibile pentru rezultatul PIB.

De reținut, indicatorul publicat are caracter provizoriu și va fi revizuit odată cu aflarea PIB pe T1 2022, care va înlocui în suma celor mai recente patru trimestre valoarea consemnată în T1 2021.

O foarte probabilă majorare a PIB nominal pe primul trimestru al anului de la circa 228 miliarde lei în T1 2021 până la 242 milarde lei în T1 2022 (+6,3% în termeni nominali, în condițiile în care prognoza PIB este de majorare cu 11,3% nominal pe întreg anul) ar readuce indicatorul datoriei publice înapoi sub cota de 50% la revizuire.

De altfel, dacă se publicau la fel de prompt datele disponibile la finele anului trecut, nivelul de 576,6 miliarde lei datorie acumulată în decembrie 2021 raportat la suma cunoscută atunci pe patru trimestre (1.146,3 miliarde lei), ar fi dat un indicator operativ de 50,3%. În treacăt fie spus, PIB 2021 a fost deja majorat de INS în varianta provizorie 2 de la 1.179,4 miliarde lei la 1.181,9 miliarde lei.

Una peste alta, asistăm la o cursă între creșterea PIB și cea a îndatorării, cu marje foarte strânse de derapaj financiar potențial și de trecere la măsuri drastice de austeritate.

Deocamdată, estimarea de 49,9% din PIB anunțată de MF pentru finalul anului în curs s-ar putea regăsi la finele T1 2022, după ce se va afla rezultatul economic pe primul trimestru.

Atenție, însă, păstrarea sub cota de avarie de 50% pe date definitive este condiționată în anul 2022 de realizarea creșterii economice de 4,3% în termeni reali (puțin credibilă după recenta estimare de 1,9% a Băncii Mondiale) și de încadrarea în deficitul de 5,84% din PIB pentru deficitul bugetului general consolidat (pe fondul unor măsuri sociale promise fără contrapartidă în sursele de venit).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ministerul Finantelor

Măsuri pentru accelerarea absorbției fondurilor europene

Ministerul Finanțelor a elaborat și a pus azi în dezbatere publicã douã proiecte de Ordonanțã de Urgențã care vizeazã deblocarea proiectelor de investiții derulate de autoritãțile locale, prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanțãri și pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor finanțate din fonduri europene. Scopul acestor douã proiecte este accelerarea absorbției fondurilor nerambursabile și asigurarea finanțãrii necesare pentru proiectele care riscã sã fie blocate din cauza lipsei temporare de lichiditate la nivel local. „România se aflã într-un moment critic al implementãrii fondurilor europene. Am construit un buget bazat pe cel mai ridicat nivel al investițiilor publice și al fondurilor europene din istoria României, iar acum ne concentrãm pe mãsuri care sã elimine blocajele, sã susținã economia și sã accelereze implementarea proiectelor. Prioritatea este ca niciun proiect important pentru comunitãțile locale sã nu fie blocat din... detalii

Bilete la băi pentru pensionari în 2026

Pensionarii vor putea primi în 2026 pânã la 50.896 de bilete de tratament balnear, repartizate în maximum 16 serii, în unitãțile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor: Proiectul de Hotãrâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și administrat de Casa Naționalã de Pensii Publice, a fost avizat de Ministerul Finanțelor. Proiectul de act normativ a fost transmis Ministerului Finanțelor în data de 31 martie 2026, pentru analizã și avizare, de cãtre Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidaritãții Sociale, în conformitate cu procedurile legale aplicabile. Procesul de avizare a fost realizat cu respectarea tuturor etapelor de analizã tehnico-economicã și bugetarã, în cadrul circuitului decizional. „Ministerul Finanțelor susține toate mãsurile care au un impact direct asupra sãnãtãții și calitãții vieții cetãțenilor. Am... detalii

Declarația Unică precompletată se găsește în secțiunea Mesaje din Spațiul Privat Virtual (SPV)

Începând de astãzi, rapoartele cu datele fiscale precompletate pentru Declarația Unicã sunt disponibile direct în secțiunea „Mesaje" din cadrul Spațiului Privat Virtual pentru toți utilizatorii care se autentificã folosind certificatul digital, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Aceastã soluție dedicatã oferã un flux simplificat de acces la informațiile fiscale precompletate pe baza datelor deținute de instituție, permițând contribuabililor sã vizualizeze într-un format clar și centralizat veniturile raportate de terți, precum și alte informații relevante. Noile rapoarte constituie o bazã solidã pentru verificarea corectitudinii datelor înainte de depunerea declarației fiscale, contribuind la reducerea erorilor și la creșterea gradului de conformare voluntarã. "Simplificarea interacțiunii contribuabililor cu administrația fiscalã este o prioritate a Ministerului Finanțelor. Fiecare instrument digital pe care îl lansãm trebuie sã aducã un beneficiu concret: mai puținã birocrație, mai multã transparențã și mai... detalii

Asociații nu pot ieși dintr-o firmă cu datorii la stat fără informarea fiscului

Transferul pãrților sociale dintr-o societate cu datorii fiscale nu va mai putea fi realizat formal fãrã ca autoritatea fiscalã sã fie informatã în prealabil. Mãsura contribuie la prevenirea situațiilor în care asociații ies din societate pentru a evita plata obligațiilor bugetare, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor: Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Finanțelor, o Ordonanțã de urgențã ce vizeazã îmbunãtãțirea mecanismelor specifice activitãții de colectare a veniturilor bugetare și simplificarea pentru contribuabili. Mãsurile au ca scop consolidarea disciplinei fiscale și adaptarea cadrului legal la cerințele actuale de digitalizare, asigurând în același timp continuitatea activitãților economice prin mecanisme utile și echitabile. „Urmãrim, prin acest set de mãsuri, sã aducem mai multã claritate și eficiențã în sistemul fiscal. Este un pas spre un sistem fiscal mai transparent, în beneficiul parteneriatului dintre stat și mediul de afaceri.... detalii