Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de referinţă de 4,2143 lei/euro, cel mai ridicat nivelul din ultimele cinci săptămâni, în creştere cu peste doi bani (0,51%) faţă de cel de miercuri, după o depreciere a leului în ton cu a altor valute din regiune.rnrnBanca centrală afişase miercuri un curs de referinţă de 4,1928 lei/euro. Nivelul de joi nu a mai fost atins din 28 aprilie, când BNR afişa un curs de referinţă de 4,2290 lei/euro.rnrn”Piaţa s-a mai liniştit puţin după ce de dimineaţă a fost mai volatilă, iar leul a avut un parcurs similar cu cel al monedelor emergente”, a spus, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania Florin Bota.rnrnCursul de schimb a coborât uşor în prima parte a zilei, de la 4,21 la 4,2070 lei/euro, după care leul a început să se deprecieze peste 4,21 lei/euro. La 13:55, băncile cumpărau un euro cu 4,2169 lei şi îl vindeau cu 4,2279 lei.rnrnÎn regiune, zlotul polonez a avut o evoluţie similară, apreciindu-se de la 4,5475 la 4,4950 unităţi/euro, pentru a se ieftini apoi la 4,5220 unităţi/euro. Forintul unguresc a câştigat teren în primă fază de la 288,3 la 285,5 unităţi/euro, însă s-a depreciat apoi la 287 unităţi/euro.rnrnPentru dolar, BNR a afişat un curs de referinţă de 2,9664 lei/dolar, cu aproape 2 bani (0,57%) peste nivelul de miercuri, de 2,9497 lei/dolar.rnrnPe pieţele internaţionale, moneda americană s-a depreciat iniţial de la 1,4140 la 1,4240 dolari/euro în prima parte a zilei, iar apoi cursul de schimb a coborât în apropierea cotaţiilor iniţiale. La 13:55, ora României, euro era cotat la 1,4166 dolari.rnrnBanca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de joi, un nivel mediu a dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,42% pe an, în creştere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 9,23% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 9,92% pe an, de la nivelul de miercuri, de 9,73% pe an.rnrnDobânzile la depozitele overnight din piaţa monetară se plasează la 9-10% pe an, încadrând dobânda de politică monetară, de 9,5%.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Consiliul Concurenței susține că a amendat băncile pentru formarea unui cartel pentru creșterea ROBOR întrucât acestea „au încălcat flagrant regulile de concurență, atât naționale, cât și europene, printr-un schimb de informații confidențiale și strategice cu privire la nivelor ROBOR în cadrul procedurii de fixing”. „Aceasta reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență constatate în Uniunea Europeană în ultimii ani”, a adăugat Consiliul Concurenței, citat de Agerpres. Reacția vine după ce băncile au transmis o scrisoare deschisă în care acuză Consiliul Concurenței de lipsa argumentelor și a normelor legale încălcate: „Sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață – cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare... detalii
ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală și gratuită prin care abonații DIGI pot achita facturile instant, fără a mai introduce... detalii
BT Go a depășit pragul de 600.000 de companii care folosesc aplicația pentru business și banking din România, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care se adaugă: De asemenea, de... detalii
Banca Transilvania aduce diaspora mai aproape de România prin prima campanie de shopping bancar dedicată românilor din alte țări, Acasă e oriunde simți că se poate. Campania se desfășoară exclusiv... detalii
BNR cere clarificări de la Consiliul Concurenței privind cazul ROBOR
Băncile au încercat să oprească investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR
Consiliul Concurenței nu înțelege mecanismele pieței monetare, acuză Exim Banca Românească
Investigația privind ROBOR nu are nicio dovadă privind înțelegeri între bănci, spune Raiffeisen
CEC Bank: respingem orice acuzație de manipulare a ratei ROBOR
Băncile au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru "coordonarea comportamentului" în stabilirea ROBOR
CEC Bank deschide agenții digitale
Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct
În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest
Asigurările de locuințe nu acoperă riscuri generate de război