Moneda naţională a închis şedinţa de luni în depreciere cu aproximativ şapte bani faţă de deschidere, la 3,79 lei/euro, în ton cu evoluţia monedelor emergente, pe fondul unor închideri de poziţii ale jucătorilor şi anunţului privind planul de combatere a efectelor crizei propus de guvern.rnrn”Leul s-a depreciat probabil pe seama anunţului privind planul de combatere a efectelor crizei, însă este posibil să fi fost şi anumite închideri de poziţii după aprecierea de vineri”, a spus dealerul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Ţugneanu, pentru NewsIn. rnrnLeul a pierdut constant teren pe parcursul primei şedinţe valutare a săptămânii, de la 3,7180 la 3,8050 lei/euro, nivel sub care s-a menţinut ulterior. La ora 16:30, iar băncile cumpărau un euro cu 3,7910 lei şi îl vindeau cu 3,8070 lei. rnrnÎn regiune, monedele au pierdut teren, de asemenea, în faţa monedei europene. Zlotul polonez s-a depreciat de la 3,71 la 3,7858 unităţi/euro, în timp ce moneda ungurească s-a depreciat de la 266,5 la 269,21 unităţi/euro. rnrnLa cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României (BNR), leul a pierdut peste un ban (0,38%) în faţa euro, până la 3,7522 lei/euro. Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR arată o depreciere a leului cu peste un ban (0,43%), până la 2,9570 lei/dolar, de la 2,9444 lei/dolar, cât era vineri.rnrnPe pieţele internaţionale, moneda americană s-a depreciat de la 1,252 la aproape 1,27 dolari/euro, pentru ca apoi să revină spre 1,265 dolari/euro. La ora 16:30, euro era cotat la 1,2648 dolari. rnrnBanca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,49% pe an, semnificativ sub cel din şedinţa anterioară, de 13,06% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 11,71%, de la 14,69% pe an, cât era vineri.rnrnPe piaţa interbancară, dobânzile pentru o zi (de tip overnight) au coborât faţă de şedinţele anterioare, la 10-15% pe an, însă au rămas peste dobânda de politică monetară de 10,25% pe an. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Pentru corecta informare a opiniei publice, BNR consideră că este necesară clarificarea în continuare de către Consiliul Concurenței a mai multor aspecte privind amenda aplicată băncilor în cazul ROBOR. Comunicatul... detalii
Două bănci au încercat să oprească în justiție investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR, anunță instituția într-un comunicat: "Consiliul Concurenței a câștigat procesele intentate de două bănci implicate în investigația privind... detalii
Decizia Consiliului Concurenței de a amenda băncile se bazează pe o "înțelegere neancorată în realitate a mecanismelor specifice pieței monetare și astfel nu reflectă rolul cadrului reglementat și al supravegherii... detalii
Investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR "nu a relevat nicio dovadă privind existența unei înțelegeri între bănci pentru stabilirea cotațiilor ROBOR". "Singurul aspect indicat vizează transparența acestor cotații, acesta fiind un... detalii
CEC Bank: respingem orice acuzație de manipulare a ratei ROBOR
Băncile au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru "coordonarea comportamentului" în stabilirea ROBOR
CEC Bank deschide agenții digitale
Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct
În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest
Asigurările de locuințe nu acoperă riscuri generate de război
Băncile sunt închise luni, 1 iunie
Credite Noua Casă cu dobândă redusă la CEC Bank
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca
CEC Bank finanțează Cooperativa Agricolă Romsuin Transilvania