Cum s-ar putea descuraja creditele in valuta: test de stres la cursul valutar

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-04-08 09:00 Ultima actualizare: 2011-04-08 09:00

Potrivit unor surse bancare, băncile ar putea fi obligate să deruleze teste de stres pentru descurajarea creditelor in valuta.rnrn“O varinta ar fi teste de stres aplicate solicitanţilor care au venituri în lei şi solicită credite în euro, pe baza unei evoluţii defavorabile a cursului de schimb. Cu titlu de exemplu, dacă avem acum un curs de 4 lei/euro, banca va vedea dacă veniturile clientului sunt suficiente pentru a plăti rata în cazul în care cursul ajunge, de exemplu, la 5 lei. Este o variantă în discuţie”, au declarat surse citate de Money.rornrnPotrivit Guvernatorului BNR, măsura de limitare a accesului populaţiei este cerută acum chiar şi de băncile comerciale. El a precizat că măsurile vor fi, cel mai probabil, de natură prudenţială.rnrnEconomistul-şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, spune că românii au învăţat parţial din lecţiile crizei, inclusiv în ceea ce înseamnă îndatorarea în valută. “Unii abia aşteaptă să se întoarcă vremurile bune de dinainte de 2008″.rnrn”Scade consumul în lei, componenta în valută rămâne constantă. Asta ridică un semnn de întrebare pentru cât de mult s-a învăţat din criză”, spune acesta. “Nu ştiu dacă este o problemă de ofertă din partea băncilor sau o problemă de cerere din partea clienţilor. Oricare ar fi adevărul, faptul că scade componenta în lei, iar cea în valută rămâne constantă ridică un semn de întrebare despre cât de mult s-a învăţat din criză”.rnrnRaportul dintre credite şi depozite la euro este lucrul cel mai îngrijorător, potrivit lui Lazea. În 2008, la 1 euro depozit se dădeau credite de 2,2 euro, iar la un leu în depozit se dădeau credite de 0,9 lei.rnrn”După o perioadă timidă la mijlocul lui 2009 în care raportul credite/depozite la valută a coborât spre 180%, iată că în ultimele luni, din nou, are loc această discrepanţă în creştere între baza în valută şi creditele în valută. E ca şi când toată lumea, bănci şi clienţi, ar ignora riscul valutar”, adaugă economistul.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Indicatorii sistemului bancar în T1 2025

Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii

Profitabilitatea băncilor este în scădere

Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii

Care bancă are cel mai bun curs de schimb euro/leu?

Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii

Întrebări fără răspunsuri la problemele cu cardurile BRD

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025.  Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii