Criza datoriilor de stat din zona euro are deja un impact sever asupra Europei Centrale

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-12-05 17:56 Ultima actualizare: 2011-12-05 17:56

“Criza datoriilor de stat din zona euro are deja un impact sever asupra Europei Centrale. Indicatorii de bază ai OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – n.r.) pentru economiile din ECE (Europa Centrală şi de Est) sunt pe un trend clar descendent, iar încrederea consumatorilor şi companiilor a scăzut deja sub media pe termen lung”, a arătat pentru Financial Times Christophe Wuyts, economist la KBC Global Services NV.rnrnAproximativ 60% din exporturile din regiune merg către zona euro, iar jumătate din acest volum au ca destinaţie Germania. Astfel, creşterea economică din Europa Centrală şi de Est a încetinit în trimestrul al treilea, după un trimestru doi “sumbru”, iar, potrivit lui Wuyts, “inicatorii arată că ultimul trimestrul al anului 2011 nu va fi un punct de cotitură”.rnrnPieţele fondurilor de investiţii din regiune se confruntă astfel cu un mediu nefavorabil, notează FT. Acolo unde volumele au crescut în ultima perioadă, creşterea se datorează investiţiilor atrase de pe piaţa locală, care reprezintă în unele state 50% din activele industriei, în timp ce investiţiile în acţiuni internaţionale sunt în scădere.rnrn”Nu există niciun orizont pe termen lung, nu este loc pentru performanţe negative”, comentează Christa Bernbacher, director pentru ECE la Raiffeisen Capital Management.rnrnCu excepţia Rusiei şi Bulgariei, majoritatea investitorilor din regiune au o atitudine conservatoare, a adăugat ea.rnrn”Un investitor care cumpără un fond de capital timp de patru săptămâni, apoi îl va vinde. Managerii deştepţi de active introduc comisioane de ieşire”, a arătat Bernbacher.rnrnProcesul de deleveraging (restrângerea operaţiunilor în vederea consolidării capitalului) efectuat de băncile vest-europene reprezintă de asemenea o problemă, deoarece grupurile financiare din zona euro sunt principalii acţionari ai companiilor de administrare a fondurilor de investiţii din regiunea ECE, avertizează FT.rnrnMăsurile luate de băncile vest-europene presupun repatrierea profiturilor din regiune, proces care merge mână în mână cu scăderea investiţiilor străine directe în ţările ECE.rnrnChrista Bernbacher de la Raiffeisen consideră că ar putea urma o perioadă de consolidare a sectorului companiilor de administrare a fondurilor de investiţii.rnrnStrategia anticriză a grupurilor financiare europene nu are un impact uniforn în regiune, mai expuse fiind ţările care depind de finanţarea de la băncile mamă, precum Ucraina, Ungaria, Serbia, România şi Slovenia, notează Mauro Ratto, director pentru pieţe emergente la Pioneer Investments.rnrnAstfel, Ungaria stă cel mai rău, din cauza gradului de îndatorare foarte ridicat, în timp ce Polonia are cele mai bune şanse să treacă de criză relativ neafectată.rnrnÎntre timp, procesul de convergenţă a regiunii către integrarea economică cu zona euro – principalul catalizator al dezvoltării în ECE şi un important susţinător al creşterii industriei fondurilor de investiţii – pare că a încetinit, însă nu s-a stins de tot, scrie FT.rnrn”Procesul de convergenţă nu s-a oprit. Statele candidat din Balcani arată cel mai bine acest lucru. UE le trimite încă destul de mulţi bani. Iar trendul spre outsourcing ar putea fi de asemenea consolidat, deoarece salariile din industrie au devenit, în unele ţări din Balcani, compatibile cu cele din China”, spune Grapengiesser de la East Capital.rnrnTotodată, criza datoriilor de stat a demonstrat că “convergenţa poate avea două sensuri”.rnrn”Vedem asta în convergenţa ratingurilor de ţară între pieţele emergente şi Europa de Vest”, spune Simon Quijano-Evans, director de cercetare pentru Europa emergentă la ING Commercial Bank.rnrnDatorită acestui trend, Ungaria şi Polonia au un număr record de deţinători străini de obligaţiuni, notează acesta.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Indicatorii sistemului bancar în T1 2025

Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii

Profitabilitatea băncilor este în scădere

Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii

Care bancă are cel mai bun curs de schimb euro/leu?

Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii

Întrebări fără răspunsuri la problemele cu cardurile BRD

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025.  Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii