CEC Bank isi propune, pentru acest an, o crestere de doua cifre a soldului creditelor acordate persoanelor juridice, insa estimeaza o scadere a creditelor pentru persoane fizice, a declarat presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea.rnrn,,Anul trecut CEC a fost probabil singura institutie de credit care a crescut volumul creditelor in conditiile in care intreg sistemul bancar a inregistrat un recul de 3,6% la soldul creditelor. Noi am avut o crestere de 16%. Anul acesta dorim sa repetam isprava, sigur nu va fi chiar asa de usor. Pornim si de la o alta baza mai mare, ca sa faci o crestere de doua cifre este mai greu. Conditiile s-au mai schimbat pentru ca la nivelul persoanelor fizice cresterile sunt de fapt descresteri, iar soldul creditelor se duce din ce mai in jos pentru ca se ramburseaza mult mai mult decat se acorda’’, a spus Radu Ghetea. El a mai adaugat ca, pentru 2010, CEC Bank are deja o crestere la volumul creditelor pentru persoane juridice si estimeaza o crestere de doua cifre pe intreg anul, scrie Financiarul“>scrie Financiarul
Nu există comentarii pentru această știre.
Patronatul OFA – Organizația Femeilor Antreprenor își reafirmă angajamentul de a susține mediul antreprenorial din România, prin inițiative care contribuie la dezvoltarea afacerilor, consolidarea comunităților de business și promovarea unei... detalii
Patria Bank (BVB: PBK), bancă românească orientată spre susținerea companiilor antreprenoriale locale, listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, anunță semnarea unui contract de furnizare de energie din... detalii
BT Capital Partners (BTCP), cel mai mare intermediar de pe piața de capital din România, a înregistrat, începând cu luna aprilie 2026, un număr record de investitori noi, peste 15.000,... detalii
Unicredit consideră că decizia Consiliului Concurenței privind ROBOR este injustă și nefundamentată, anunță banca: În contextul în care Consiliul Concurenței a anunțat ieri decizia luată după audierea băncilor, reprezentanții UniCredit Bank... detalii
BRD contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am respectat legea
Experium, o platformă online dedicată experiențelor turistice, premiată de BCR
BT este banca preferată a tinerilor, conform unui studiu
Cont online gratuit și aplicație bancară pentru copii la CEC Bank
Test de educație financiară pe site-ul BCR.ro
Revolut va avea 100 de milioane de clienți în 2027
Carduri cu Cupa Mondială de Fotbal 2026 emise de BCR în ediție limitată
Banca Transilvania obține un rating ESG bun
Banca Transilvania, în topul celor mai valoroase branduri românești
Aplicația BT Pay, apreciată de românii din diaspora