Discuţiile dintre Guvern şi Comisia Europeană (CE) privind capitalizarea CEC Bank au început încă din primăvara acestui an, autorităţile române având nevoie de acordul CE pentru ca operaţiunea să nu fie considerată ajutor de stat, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.rnrnÎntrebat de presă dacă Executivul va anunţa “în sfârşit” autorităţile europene despre intenţia de capitalizare a CEC , premierul a arătat că o notificare oficială trebuie trimisă în cazul unui ajutor de stat.rnrn”Vreau să consultaţi încă o dată şi Ministerul Finanţelor, şi Consiliul Concurenţei, care încă din martie – aşa cum ne-au informat în Guvern – sunt în discuţii cu Comisia Europeană şi cu factorii autorizaţi, pentru a nu fi catalogat ajutor de stat. Ai nevoie să informezi oficial Comisia când este ajutor de stat. Noi nu dorim ca această capitalizare a CEC să fie ajutor de stat, pentru că atunci intrăm în deficit”, a spus Boc jurnaliştilor.rnrnPreşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, în ceea ce priveşte capitalizarea CEC , Guvernul trebuie să acţioneze şi să nu mai aştepte decizia birocraţilor de la Bruxelles, apreciind că sistemul birocratic de la Bruxelles să mişcă prea greu, iar IMM-urile au nevoie de finanţare.rnrnMinistrul Finanţelor, Gheorghe Pogea , a precizat însă că operaţiunea de capitalizare a CEC Bank trebuie discutată cu Comisia Europeană, pentru a nu fi considerată un ajutor de stat.rnrnUlterior, serviciul de presă al Comisiei a comunicat, la solicitarea MEDIAFAX, că oficialii CE nu au fost informaţi de autorităţile române în legătură cu intenţia de recapitalizare a CEC, Executivul UE interesându-se din proprie iniţiativă, informal, despre acest subiect.rnrnPotrivit CE, calitatea informaţiei oferite până în prezent de autorităţile române este insuficientă pentru a permite Comisiei să evalueze dacă recapitalizarea CEC constituie un ajutor şi dacă , în cazul unui răspuns afirmativ, acesta este compatibil cu dispoziţiile Tratatului CE.rnrnPreşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că Guvernul a avut discuţii, informale, încă din 2008, cu oficialii Comisiei Europene privind capitalizarea CEC, însă până în prezent nu s-a ajuns la un acord, astfel că Executivul preferă să transmită înştiinţarea oficială doar după ce părţile au ajuns la o primă înţelegere.
Nu există comentarii pentru această știre.
Reprezentanții Poliției și DNSC au declarat într-o conferință de presă organizată de ING că în cazul fraudelor online cel mai important este prevenirea acestora, în condițiile în care mai puțin... detalii
„Buna ziua! Va aduc la cunostinta urmatoarele: In data de 11.06.2006, casele de schimb valuta (CSV) si agentiile bancilor BRD si BCR din Mall Baneasa au refuzat operatiuni cu bancnote... detalii
„Situație stranie: am oprire pe conturi la Garanti Bank și credit. Pe data de 19 06 2026 am plătit rata la credit la casieria băncii, dar au blocat banii în... detalii
Valoarea creditelor în lei cu dobânzi variabile indexate la indicele ROBOR deținute de persoanele fizice și juridice au o pondere de 18,5% din totalul împrumuturilor în lei, conform statisticilor furnizate... detalii
Prostia și domnia se plătesc, spune o doamnă care a "investit" în programul Brua
Despăgubirile de la bănci pentru creditele cu ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani; exemplu de calcul al unui potențial prejudiciu
BCR a vorbit "pe șleau" cu oamenii despre ROBOR
Poate face cineva un credit online pe numele meu, doar cu buletinul?
Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC
Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont