Numărul redus al companiilor care se împrumută din totalul societăţilor active, în scădere de la 16% în martie 2009 la 14% în iunie 2010, precum şi rolul semnificativ al acestora pentru economie arată că reducerea finanţării ar putea avea consecinţe negative importante, arata raportul de stabilitate financiara publicat de BNR.rnrn”După dimensiuea firmei, microîntreprinderile au fost cele mai afectate, acestea explicând peste 80% din scăderea menţionată. Numărul încă redus al companiilor care se împrumută (pe plan intern sau extern), precum şi rolul semnificativ al acestora pentru economie demonstrează că diminuarea finanţării ar putea avea consecinţe negative importante”, se arată în raportul BNR asupra stabilităţii financiare pe 2010.rnrnFirmele care se împrumută, pe plan intern sau extern, contribuie cu aproape 60% la valoarea adăugată brută produsă în economie de către companiile nefinanciare.rnrnAstfel, reluarea cererii de credite de la băncile autohtone, ca o consecinţă a revenirii creşterii economice la ritmuri pozitive din economiile partenere, este posibil să aibă loc cu întârziere, se spune în raport.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii