Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna mai 2011 cu 1,2 la sută faţă de luna aprilie 2011, până la nivelul de 173068,0 milioane lei, a anuntat astazi BNR.rnrnDepozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,3 la sută, până la 66015,9 milioane lei. La 31 mai 2011, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 5,1 la sută (-3,0 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2010.rnrnDepozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 4,5 la sută, până la 46784,5 milioane lei. La 31 mai 2011, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 7,7 la sută (-0,6 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2010.rnrnDepozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la nivelul de 60267,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 1,4 la sută, până la 14625,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 3,1 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 1,8 la sută). rnrnDepozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 1,7 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 3,1 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 10,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 9,7 la sută).
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii