Banca Comercială Română (BCR) și Erste Group Bank AG au acordat o finanțare sustenabilă de 151 de milioane de euro pentru construcția parcului eolian Peștera II, cu o capacitate de 392 MW, situat în județul Constanța. Proiectul este dezvoltat de Copenhagen Infrastructure Partners, o firmă de investiții specializată în dezvoltarea și implementarea proiectelor de infrastructură energetică la nivel global, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă:
Pachetul total de finanțare se ridică la 510 milioane de euro și este asigurat de un consorțiu format din șapte bănci comerciale locale și internaționale, iar capitalul propriu este finanțat de proprietarii proiectului, prin CIP Growth Markets Fund II (GMF II), Banca Europeană de Investiții și un fond de pensii danez.
BCR și Erste Group Bank AG acționează în calitate de creditori principali și bănci furnizoare de soluții de hedging. BCR are, de asemenea, rol de Agent de Garanții și Agent de Facilitate, fiind totodată bancă emitentă de instrumente de garantare și bancă de administrare a conturilor curente.
Proiectul reprezintă una dintre cele mai mari investiții în energie regenerabilă din România și este una dintre cele mai mari finanțări sustenabile din Europa Centrală și de Est.
Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities, Corporate Banking, BCR:
„BCR este partener financiar pentru companiile care modernizează sectorul energetic din România, iar un proiect de anvergura Peștera II arată cât de mult contează expertiza și experiența în structurarea finanțărilor complexe. Ne bucurăm să fim alături de Copenhagen Infrastructure Partners într-unul dintre cele mai mari proiecte de energie regenerabilă din Europa Centrală și de Est, care contribuie la securitatea energetică a României și la poziționarea țării noastre ca hub de diversitate energetică în regiune”.
Peștera II este și cel mai mare proiect eolian din România subvenționat prin schema contractelor pentru diferență (CfD) derulată la finele anului 2024. Amplasat pe raza comunelor Peștera și Ciocârlia din județul Constanța, proiectul s-a calificat pentru a primi subvenții CfD pe o perioadă de 15 ani, pentru o putere instalată de 245 MW.
Parcul eolian este așteptat să intre în funcțiune în 2028, contribuind la consolidarea securității energetice a României.
Cătălin Bojoga, Senior Banker Energy & Utilities, BCR:
„Pentru noi, totul pornește de la modul în care România poate conduce tranziția energetică a regiunii. Iar parcul eolian Peștera II este exact tipul de investiție în care BCR își dovedește rolul de partener pentru proiecte complexe, expertiza în structurarea finanțării fiind dublată de o cunoaștere aprofundată a sectorului energetic și a provocărilor sale”.
Tranzacția a beneficiat de sprijinul mai multor consultanți, printre care White & Case si Bondoc & Asociații, în calitate de consilieri juridici ai sindicatului de bănci, EY, în calitate de consultant financiar și fiscal, și Marsh, în calitate de consultant de asigurări al finanțării.
În 2025, BCR a acordat finanțări de peste 800 de milioane de euro sectorului energetic din România, prin structuri bilaterale sau sindicalizate, pentru proiecte ce însumează peste 1.150 MW putere instalată. Peste 300 de milioane de euro au mers către proiecte noi de energie regenerabilă, BCR fiind principalul partener bancar pe tot ce înseamnă investiții în capacități de producție, rețele de distribuție și soluții de stocare.
Nu există comentarii pentru această știre.
500.000 de persoane care folosesc BT Pay economisesc prin opțiunea Round Up. Adopția a accelerat de la un an la altul: numărul celor care folosesc Round Up a crescut de... detalii
Creșterea prețurilor și scăderea creșterii economice au determinat majorarea cu 40% a celor cu credite la bănci sau IFN-uri care au apelat la CSALB pentru a-și ușura povara ratelor. Un... detalii
BT România ETF (BVB: BTBETRETF) a ajuns la peste 300 de milioane de lei valoarea activului și a depășit numărul de 12.500 de investitori, ceea ce confirmă interesul în creștere... detalii
ONG-urile sunt invitate să aplice pentru unul dintre cele 20 de locuri disponibile în platforma de donații din Home'Bank. Din 2023 până în prezent, prin Donations Hub au fost mobilizate... detalii
Plățile Ropay pe site-ul Dedeman, mai avantajoase decât cu cardul
BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware
BCR acordă burse și premii studenților programului de masterat DOFIN
Firmele cu cont la ING pot afla online dacă se califică pentru un credit, fără a aduce documente la bancă
Asigurarea de călătorie, rovinieta, huvinieta, asistența rutieră, taxa de pod se pot plăti din CEC app
BT Capital Partners, consultant pentru achiziția Elian Solutions de către Digmatix
BCR și Erste Group finanțează parcul eolian Peștera II
BT a ajuns la 800.000 de carduri de cumpărături Star și 50.000 de magazine partenere
BCR ajută tinerii să-și transforme ideile în proiecte reale
Clienții ING sunt sunați de bancă, în cazul tranzacțiilor suspecte de fraudă