Banca Comercială Română (BCR) a acceptat să participe la noua formă a programului guvernamental Prima Casă, în cadrul căruia va împărţi în mod egal riscurile de creditare cu statul.rnrn”Programul Prima Casă va continua în formula de împărţire a riscului 50% – 50% între bănci şi stat. Am clarificat toate barierele tehnice legate de implicaţiile legale şi administrative ale modificării formei de derulare a programului. Clienţii existenţi nu vor fi afectaţi. Foarte important este însă că potenţialii clienţi vor beneficia de aceleaşi condiţii contractuale şi de cost”, a declarat Alexandru Berea, directorul juridic al BCR şi reprezentantul băncii la discuţiile cu Ministerul Finanţelor Publice.rnrnEl a precizat că băncile au fost cele care au propus împărţirea riscului cu statul, astfel încât programul să fie extins fără garanţii suplimentare de la stat.rnrn”În baza aceluiaşi plafon de garanţii estimăm o expansiune substanţială a portofoliului de credite Prima Casă. Am acordat 15.000 de credite până acum şi vedem nevoie şi potenţial pentru încă atât. Programul acoperă o necesitate reală a tinerelor familii care îşi doresc un cămin, dar nu dispun de avansul necesar pentru a un credit ipotecar clasic”, a spus Berea.rnrnOficialul BCR consideră că programul rezolvă în condiţii accesibile şi problemele de confort locativ pentru familiile care au nevoie de un apartament mai mare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Împrumuturile de la IFN-uri pot crea dependență, la fel ca jocurile (de noroc) sau pariurile. Mai rău e când le avem pe ambele: pierd bani la pariuri online și iau... detalii
„Am mai multe credite de nevoi personale, de la bănci și IFN, pe care vreau să le refinanțez, și nu am obținut nicio ofertă de la bănci, datorită gradului mare... detalii
Dacă ai o problemă nerezolvată cu banca și vrei să o dai în judecată, ai alternativa de soluționare a litigiului prin CSALB, care ar putea fi mai avantajoasă. Iată trei... detalii
Cei care și-au făcut carte de identitate (buletin) electronică au probleme cu utilizarea aplicațiilor unor bănci, după cum s-au plâns cititorii. Asta pentru că aplicațiile băncilor nu au fost încă... detalii
Astăzi se vor vira pensiile și salariile la Unicredit? (actualizat)
Cum își tratează BRD clienții cu restanțe la credite
Revolut pune poprire pe indemnizațiile de veteran de război?
Dacă ai prea multe IFN-uri, e bine să le aduni într-o singură rată, la bancă
Comisioanele interbancare la plățile Ropay sunt la jumătate față de cele cu cardurile Visa și Mastercard
Afacere cu credite pentru rău-platnici: comision de 7.000 de lei pentru un împrumut de 30.000 de lei
BNP Paribas - Cetelem își amenință clienții cu executarea silită, pentru a putea pleca mai repede din România (Actualizat cu dreptul la replică)
Ce mi se poate întâmpla, dacă nu-mi închid contul la BRD? (Actualizat cu răspunsul băncii)
Banca mi-a spus că voi primi răspuns în 30 de zile, după ce banii depuși la bancomat au dispărut
Nu am primit niciodată un extras de cont de la Cetelem