Bank Leumi Romania a inchis sucursala din Bulgaria

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-07-14 10:32 Ultima actualizare: 2009-07-14 10:32

Bank Leumi România a închis singura sucursală din Bulgaria, după ce dificultăţile cu care se confruntă economia mondială au afectat planurile de investiţii ale instituţiei financiare, potrivit publicaţiei bulgare Dnevnik, citata de presa.rnrnTotodată, banca cipriotă Marfin, de asemenea prezentă în România, a renunţat la planurile de a intra pe piaţa financiară din Bulgaria.rnrnInformaţiile au fost confirmate, în ambele cazuri, de Banca Naţională a Bulgariei, acesta motivând decizia celor două instituţii de credit prin declinul pieţei locale şi competiţia ridicată.rnrnBank Leumi Bulgaria intenţiona să se dezvolte pe segmentul creditării companiilor şi pe finanţarea proiectelor imobiliare. Bank Leumi a deschis sucursala din Bulgaria, în septembrie 2008, la Sofia.rnrnPotrivit Băncii Naţionale a Bulgariei, operaţiunile locale ale Bank Leumi a înregistrat pierderi de 251.000 leva la sfârşitul lunii martie, iar portofoliul de active se ridica la 12,995 milioane de leva.rnrnBank Leumi, parte a grupului israelian Leumi, operează pe piaţa românească o reţea de 37 de sucursale. Instituţia a raportat un profit net de 3,96 milioane lei în primul trimestru, faţă de câştigul de 2,37 milioane lei în perioada similară a anului trecut, pe fondul unui uşor avans al soldului de credite şi activelor.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Este foarte greu de afirmat că mecanismul de stabilire a ROBOR permite o înțelegere între bănci, spune fostul economist șef al Consiliului Concurenței

Este greu de demonstrat că mecanismul transparent de stabilire a ROBOR, prin afișarea cotațiilor în perioada de fixing, permite o înțelegere între bănci (cartel) pentru majorarea dobânzilor, după cum susține... detalii

Dobânda la creditul din reclama Raiffeisen poate fi și de 5 ori mai mare

Raiffeisen Bank își promovează creditul de nevoi personale cu o dobândă „de la 5,75”, care însă poate ajunge la 18,5%. Dobânda Anuală Efectivă (DAE) minimă este 8,11%, însă valoarea maximă... detalii

Libra nu te mai lasă să scoți bani gratuit la bancomat, dacă nu faci o plată cu cardul

Dacă în această lună nu faci cel puțin o plată cu cardul Libra, de la 1 august vei plăti comisioane când scoți bani la bancomate. Este vorba de un comision... detalii

Poliția și DNSC spun că e importantă prevenirea fraudelor online, dar nu au nici măcar un număr de telefon dedicat acestora

Reprezentanții Poliției și DNSC au declarat într-o conferință de presă organizată de ING că în cazul fraudelor online cel mai important este prevenirea acestora, în condițiile în care mai puțin... detalii