Banca Transilvania emite online carduri de credit, prin aplicatia BT Pay

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2021-09-18 17:00 Ultima actualizare: 2021-09-18 17:00

 Clienţii BT pot obţine cardul de cumpărături în aproximativ 10 minute, prin aplicaţia BT Pay.

 Experienţa unui client care îşi doreşte un card STAR Forte este de acum înainte 100% online: de la aplicarea pentru card şi obţinerea lui, la plata cumpărăturilor şi administrarea cardului.

 STAR Forte este cel mai popular card de cumpărături, care oferă posibilitatea de a cumpăra în până la 24 rate fără dobândă sau de a acumula puncte STAR la partenerii programului.

 Peste 550.000 de carduri STAR sunt în buzunarele românilor, iar 1 din 2 este inclusiv digital, în BT Pay.

 Aplicaţia BT Pay are peste 1,5 milioane de utilizatori, +80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Clienţii Băncii Transilvania pot aplica online pentru cardul de cumpărături STAR Forte, prin aplicaţia BT Pay, ceea ce înseamnă acces la bani şi la card în aproximativ zece minute, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Opţiunea va fi disponibilă clienţilor gradual, în decurs de aproximativ o săptămână. Lansarea face parte din strategia băncii de a veni constant cu alternative de banking la distanţă.

Parte din programul de loialitate STAR al Băncii Transilvania, cardul STAR Forte vine cu următoarele beneficii pentru clienţi: împrumut de până la 25.000 de lei, cumpărături în până la 24 rate fără dobândă sau puncte de loialitate la peste 17.000 de comercianţi din mediul fizic și online.

Clienţii vor primi cardul fizic la adresa dorită sau la o unitate BT, varianta digitală a acestuia având avantajul că poate fi folosită imediat, prin BT Pay.

În BT Pay, clienţii au la îndemână toate informaţiile despre STAR Forte: sold; număr de puncte STAR acumulate; datele cardului; numărul de rate care mai trebuie achitate; tranzacţiile realizate, grupate pe categorii; obligaţiile lunare de plată şi oferte de la partenerii STAR, iar pentru plățile online aceştia pot confirma tranzacțiile direct de pe telefon.

Cardul STAR Forte este destinat cetăţenilor români cu venituri salariale, care lucrează de cel puţin 3 luni la actualul angajator. Pentru fluxul online, banca ia în considerare categoria de venituri prin care poate oferi produsul cel mai rapid unui număr semnificativ de clienţi, şi anume salariul.

În unităţile Băncii Transilvania pot aplica pentru STAR Forte persoane cu venituri mult mai variate – salarii, dividende, chirii, pensii etc.

“Avem ambiţii mari în ceea ce priveşte transformarea digitală a băncii. Planurile noastre au legătură mai ales cu transpunerea în mediul digital a majorităţii proceselor de originare de produse, aşa încât clienţii vor putea comanda online, inclusiv prin telefon, tot mai multe produse şi servicii.

Lansarea de azi este un nou pas prin care oferim clienţilor mult mai multă convenienţă, deschizând astfel şi mai mult accesul
la banking”, declară Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.

STAR Forte este primul card de credit al Băncii Transilvania, lansat în 2003. Peste 550.000 de carduri de credit are banca, iar 1 din 2 carduri este folosit în format digital.

Comentarii

De la: Cordouan AlexSubiect:

Pentru nevo personale

Comentariu:

Bun

De la: Vasile Pop ComanSubiect:

Comentariu:

Puteți să aplicați online pentru un credit de nevoi personale de la Banca Transilvania pe site-ul băncii, la acest link. Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu creditul.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Aplicația BT Pay, apreciată de românii din diaspora

Banca Transilvania anunță rezultate foarte bune privind satisfacția clienților din diaspora care își deschid cont prin aplicația BT Pay, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Rezultatul Net... detalii

Ratingul Banca Transilvania, cu o treaptă peste ratingul de țară

Fitch Ratings a crescut ratingul de emitent pe termen lung (IDR) al Băncii Transilvania de la „BBB-” la „BBB”, cu o treaptă peste ratingul de țară, conform unui comunicat al... detalii

Patria Business Mobile este noua aplicație pentru firme de la Patria Bank

Patria Bank își continuă strategia de transformare digitală prin lansarea aplicației Patria Business Mobile, dedicată clienților persoane juridice, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Noua soluție digitală... detalii

BRD continuă să închidă sucursale

BRD a continuat să își ajusteze rețeaua de sucursale într-un mod pragmatic, ajungând la 334 de sucursale la 31 martie 2026 (-24 în dinamică anuală), oferind totodată zone self-service 24/7... detalii