Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a propus Băncii Naţionale a României (BNR) crearea unui sistem de garantare a plasamentelor pe piaţa interbancară, care să funcţioneze în anumite perioade, a declarat joi preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea.rnrn”Aceste zile sunt tensionate. Fiecare este prudent cu banii plasaţi şi pot apărea aşa-numite blocaje”, a spus Gheţea. rnrnEl a menţionat că au avut deja loc discuţii, iar ARB a propus BNR crearea unui astfel de sistem, “însă nu continuu, ci numai în anumite momente”.rnrnGheţea consideră că ar fi ideal să existe astfel de garanţii pentru plasamentele interbancare, având în vedere că acestea “se bazează pe încredere”.rnrn”Nu pot să spun încă dacă va fi un sistem de monitorizare sau garantare. Se va lucra în aceste zile”, a adăugat preşedintele ARB.rnrn”Indiferent dacă este criză financiară sau nu, există departamente care funcţionează şi propun reducerea sau majorarea limitelor plasamentelor”, a mai spus Gheţea.rnrnDeclaraţia şefului ARB vine în contextul în care joi, în piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au crescut puternic, la 15-25% pe an, nivel mult peste cel al dobânzii de politică monetară, de 10,25%.rnrn”Nu este neapărat o lipsă de lichiditate în piaţă, ci mai degrabă băncile au reţineri în a mai plasa bani”, declara, pentru NewsIn, dealerul şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.rnrnSituaţia seamănă cu cea din piaţa monetară a zonei euro, blocată de neîncrederea băncilor în a-şi mai acorda una alteia împrumuturi, din cauza temerilor legate de situaţia instituţiilor financiare.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii