Global Payments s.r.o., joint-venture între Global Payments (NYSE: GPN) și Erste Bank, anunță că începând de astăzi permite comercianților din România, Cehia și Austria să accepte plăți contactless prin Tap to Pay pe iPhone, într-un mod simplu și rapid, prin utilizarea aplicației GP tom, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:
Global Payments este unul dintre primii fuizori care oferă acest serviciu în Europa Centrală și de Est.
Tap to Pay pe iPhone permite comercianților să accepte toate formele de plăți contactless, inclusiv carduri de credit și debit, Apple Pay și alte portofele digitale, folosind doar iPhone și aplicația GP tom pentru IOS.
Cu Tap to Pay pe iPhone, clienții trebuie doar să apropie cardul de credit sau debit contactless, iPhone-ul sau Apple Watch-ul (pentru a plăti cu Apple Pay) sau alte portofele digitale de iPhone-ul comerciantului, iar plata se va finaliza în siguranță folosind tehnologia NFC. Tap to Pay pe iPhone permite și introducerea codului PIN, oferind un plus de accesibilitate.
Tehnologia Apple Tap to Pay pe iPhone folosește caracteristicile integrate ale iPhone-ului pentru a păstra confidențialitatea și securitatea datelor comerciale și ale clienților. Apple nu stochează numerele cardurilor sau informațiile tranzacției pe dispozitiv sau pe serverele sale atunci când o plată este procesată.
Prin Tap to Pay pe iPhone, Global Payments sprijină comercianții să își gestioneze și dezvolte afacerile mai eficient. Comercianții au flexibilitatea de a alege ce metodă de plată doresc să ofere clienților lor, iar Tap to Pay pe iPhone oferă posibilitatea de a efectua plăți contactless oriunde, fie în magazin, fie în deplasare. Tap to Pay pe iPhone este deosebit de util pentru șoferii de taxi, pentru restaurantele de tip fast-food și pentru orice tip de afacere care necesită soluții de plată rapide și convenabile.
„Suntem încântați să fim unul dintre primii fuizori de tehnologie de plăți din Europa Centrală și de Est care oferă Tap to Pay pe iPhone,” a declarat Tomáš Furinda, CEO al Global Payments s.r.o., joint venture dintre Global Payments și Erste Bank. „Tap to Pay pe iPhone adaugă o funcționalitate importantă aplicației GP tom, care ajută companiile să-și crească afacerile și să funcționeze mai eficient, oferind în același timp o experiență simplă pentru clienți”.
„Ne bucurăm să aducem Tap to Pay pe iPhone comercianților din România, oferind antreprenorilor soluții de plată de ultimă generație, care îmbunătățesc atât confortul, cât și siguranța tranzacțiilor,” a spus Dana Dima, Vicepreședinte Retail & Private Banking, BCR.
„Această nouă funcționalitate, disponibilă prin aplicația GP tom, face parte din strategia BCR de a stimula inovația digitală în serviciile financiare și de a sprijini clienții cu tehnologii de plată flexibile, eficiente și sigure. De altfel, pentru utilizatorii George pentru afacerea ta, soluția GP tom poate fi accesată direct din George Store, într-un mod integrat și rapid, adaptat nevoilor actuale ale business-urilor“.
Tap to Pay pe iPhone permite clienților Global Payments să utilizeze o soluție de acceptare a plăților contactless, ușor de configurat și folosit. Prin aplicația GP tom, comercianții pot activa acceptarea plăților contactless pe orice iPhone XS sau pe o versiune ulterioară care rulează ultima versiune de iOS. Prin utilizarea serviciilor de acceptare a plăților oferite de Global Payments, comercianții pot descărca rapid aplicația GP tom din Apple App Store pentru a începe acceptarea plăților contactless oriunde și oricând, în doar câteva minute.
Nu există comentarii pentru această știre.
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 784 milioane RON în S1 2026, în creștere cu 2,5% față de nivelul de 764 milioane RON înregistrat în S1 2025, conform... detalii
Banca Comercială Română (BCR) acordă o finanțare de 47 milioane de euro pentru construcția parcului eolian de la Gura Văii (CEE Onești), din județul Bacău, care va avea o capacitate... detalii
Cei mai mulți români aleg să își petreacă vacanța în țară, optează pentru sejururi de 3 – 4 zile și preferă să își organizeze singuri călătoria, fără a apela la... detalii
De anul acesta, Provident oferă un beneficiu suplimentar colegilor care duc, zilnic, responsabilitatea creșterii unui copil pe cont propriu - o zi liberă suplimentară, pentru mai mult timp petrecut cu... detalii
Ce litigii are BRD cu Protecția Consumatorilor (ANPC)
Blocul Prima Solis, finanțat de Banca Transilvania
Cu Round up din BT Pay primești dobândă de 3% în contul de economii
Povara ratelor la credite determină mai mulți români să ceară ajutorul CSALB
BT România ETF a generat un profit de peste 20%
ING selectează ONG-urile pentru donații prin aplicația Home Bank
Plățile Ropay pe site-ul Dedeman, mai avantajoase decât cu cardul
BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware
BCR acordă burse și premii studenților programului de masterat DOFIN
Firmele cu cont la ING pot afla online dacă se califică pentru un credit, fără a aduce documente la bancă