Actiunile Bancii Transilvania s-au depreciat cu 55% in prima saptamana de tranzactionare la Bursa din 2009

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-01-11 17:20 Ultima actualizare: 2009-01-11 17:20

Sectorul bancar a atras schimburi de 29,47 milioane lei – 47% din rulajul cu acţiuni din ultima săptămână la Bursă, în urma schimburilor intense cu acţiuni Banca Transilvania (TLV), care au generat în doar trei zile 36% din rulajul săptămânal al Bursei, pe secţiunea titluri de capital. Actiunile Bancii Transilvania s-au depreciat cu 55% pe parcursul saptamanii trecute.rnrnTitlurile Băncii Transilvania (TLV) au revenit în şedinţa de miercuri la tranzacţionare, fiind suspendate din 15 septembrie, pentru operarea unei majorări de capital social şi consolidarea valorii nominale. rnrnÎn prima zi de tranzacţionare a existat o presiune puternică la vânzare, preţul prăbuşindu-se în mod real cu 58%, de la nivelul de 2,62 lei cât ar fi trebuit să valoreze o acţiune TLV după consolidarea valorii nominale, la 1,10 lei/acţiune. rnrnTotuşi, începând de joi, acţiunile băncii au revenit, iar ultimul preţ din şedinţa de vineri a fost de 1,19 lei/unitate, iar lichiditatea a însumat în cele trei şedinţe la 22,17 milioane lei, prima din piaţă în intervalul analizat.rnrn”Era de aşteptat ca preţul să scadă atât de mult pentru că a fost o perioadă destul de lungă în care acţiunile TLV au fost blocate, timp în care au fost vânzări destul de puternice”, a spus Darie Moldovan, agent de bursă la Broker Cluj.rnrnÎn intervalul în care acţiunile TLV au fost suspendate, piaţa a scăzut pe ansamblu cu aproape 45%, iar indicele BET-FI a pierdut circa 56%. În schimb, indicele BET avea o scădere mult mai mică, de 38%, tocmai pentru că acţiunile Băncii Transilvania au fost luate în calcul cu o variaţie de 0%.rnrn”Trebuie să ţinem cont că indicele BET a fost şi el influenţat de suspendarea acţiunilor Băncii Transilvania (TLV), deoarece era calculat pe baza unei variaţii zero a titlurilor TLV. Faţă de celelalte acţiuni, faţă de indicele BET-FI spre exemplu, acţiunile TLV au scăzut cam în aceaşi măsură”, a explicat pentru NewsIn Darie Moldovan.rnrnÎn schimb, titlurile BRD SocGen (BRD) au stagnat la cotaţia de 8,25 lei/acţiune, şi au atras a treia lichiditate din piaţă, de aproape 5 milioane lei. rnrnAcţiunile Erste Bank (EBS), tranzacţionate la secţiunea Internaţională a BVB, au consemnat un rulaj de 2,21 milioane lei şi s-au apreciat cu 9,40%, la 64 lei.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Vista Bank cumpără brokerul Investimental

Vista Bank (Romania) S.A. a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., societate de servicii de investiții financiare, conform unui comunicat al băncii, în care se... detalii

BT obține rating maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025

Banca Transilvania (BVB: TLV) a obținut rating VEKTOR maxim pentru comunicarea cu investitorii în 2025, în calitate de emitent de acțiuni, în urma evaluării Asociației Române pentru Relația cu Investitorii... detalii

CEC Bank ar putea fi listată la Bursă

Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul vrea să listeze la Bursă unele companii de stat, precum CEC Bank sau Aeroportul Otopeni. Ilie Bolojan: "Un element important este cel al... detalii

Banca Transilvania distribuie dividende în numerar în valoare de 0,642 lei pe acțiune

Banca Transilvania informeaza investitorii ca prin Hotararea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, adoptata in data de 24.09.2025, au fost decise urmatoarele: Consiliul de Administraie al Bancii Transilvania S.A. (denumita,... detalii