Banca Transilvania va distribui acționarilor o treime din profitul pe 2025 sub formă de dividende în numerar, diferența fiind destinată susținerii planurilor de creștere și consolidării capitalului, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă:
Totodată, banca va acorda acțiuni gratuite datorită majorării capitalului social prin încorporarea rezervelor.
Propunerile prezentate Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din 28 aprilie 2026, aprobate de acționari, reflectă atât performanța financiară solidă a băncii, cât și contextul economic volatil. Politica de dividend echilibrată face parte din angajamentul BT de a crea valoare pentru acționari și de consolidare a poziției pe piață.
Tot în cadrul AGA, acționarii au ales Consiliul de Administrație pentru mandatul 2026 – 2030.
Banca Transilvania va distribui dividende în valoare de 1,4 miliarde lei, reprezentând aproximativ 34% din profitul net al anului 2025, care a ajuns la aproape 4,1 miliarde lei.
Dividendul brut pe acţiune este de 1,2840240875 de lei, cu un randament de aproximativ 3,6%.
Data plății dividendelor este 16 iunie 2026, iar data ex-dividend este 15 iunie 2026.
Banca va majora capitalul social prin emiterea a aproximativ 157 milioane de acțiuni cu valoare nominală de 10 lei, prin încorporarea rezervelor din profitul net din 2025.
Acționarii vor primi aproximativ 14 acţiuni gratuite la fiecare 100 de acțiuni deţinute la data de înregistrare, reprezentând un număr întreg de acțiuni rezultat pe baza ponderii acțiunilor nou emise în totalul acțiunilor existente anterior operațiunii. Data distribuirii acțiunilor gratuite este 20 iulie 2026.

Noua componență a Consiliului de Administrație – prin cele patru reconfirmări și cei trei membri noi – înseamnă pentru bancă atât continuitate, cât și complementaritate.

„Le mulțumesc acționarilor și investitorilor pentru încrederea pe care o acordă direcției strategice a Băncii Transilvania și pentru sprijinul constant față de planurile noastre de creștere. Apreciez contribuția membrilor Consiliului de Administrație al căror mandat se încheie, Lucyna Stanczak-Wuczynska, Thomas Grasse și Vasile Pușcas. Profesionalismul, experiența și implicarea lor au avut un rol esențial în evoluția BT din ultimii ani.
Totodată, le urez mult succes colegilor care se alătură consiliului pentru următorii patru ani, Gabriela Nistor, Doru Lionăchescu și Teodor Torgie. Expertiza acestora va contribui la consolidarea sau atingerea poziției de lider în toate piețele în care suntem prezenți.” – declară Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania.
Banca Transilvania și-a propus pentru acest an să continue creșterea sustenabilă, susținută de consolidarea portofoliului de finanțări pentru clienți, scalarea platformelor digitale și menținerea unui echilibru solid între planurile de dezvoltare și nivelul de risc asumat.
Nu există comentarii pentru această știre.
Băncile sunt închise luni, 1 iunie, a doua zi de Rusalii, care este o zi de sărbătoare națională, nelucrătoare. Aplicațiile bancare și bancomatele (ATM) pentru cash (numerar) funcționează însă non-stop,... detalii
CEC Bank a anunțat că acordă credite Noua Casă cu dobândă redusă cu 0,10 puncte, dacă încasezi salariul într-un cont al băncii: 1,90% plus IRCC, față de 2% plus IRCC,... detalii
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca, dedicate consultanței și acordării creditelor pentru achiziția unei locuințe, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: În cadrul BT... detalii
CEC Bank susține dezvoltarea agriculturii românești prin finanțarea unuia dintre cele mai importante proiecte de investiții din sectorul zootehnic local – noua fermă de reproducție suină a Cooperativei Agricole Romsuin... detalii
Banca Transilvania finanțează Antibiotice Iași
Banca Transilvania a crescut și în primul trimestru din 2026, în ciuda contextului economic
Cont personal și pe firmă într-o singură aplicație bancară
Dobândă promoțională pentru depozitele cu depuneri ulterioare la CEC Bank
Ratingul CEC Bank a fost îmbunătățit
Din Home Bank poți cere bani sau să faci transferuri Ropay, gratis și instant
Din agențiile CEC Bank se pot face transferuri de bani în străinătate, prin Transfer Rapid
Magazinele pot încasa plăți folosind doar un iPhone și aplicația BT POS
CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025
BT Asset Management devine acționar minoritar la Anima Wings