O bancă a procesat recent o plată online către un site utilizat pentru fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede prin platforme recomandate de Ion Țiriac.
Pe rețelele sociale precum Tik Tok, Facebook, Telegram sau Whatsapp circulă de multă vreme reclame plătite de escroci și acceptate de aceste mari companii cu videoclipuri false în care personalități precum Ion Țiriac, Ilie Bolojan sau Mugur Isărescu recomandă investiții foarte bănoase prin diverse așa-zise platforme de investiții (vezi aici un exemplu).
Una dintre aceste platforme este Titan-trade (vezi foto), activă în prezent chiar și după două luni de când ne-a fost semnalată de un cititor ca fiind o fraudă, la Reclamațiibănci.ro.
Cei păcăliți de clipul cu Ion Țiriac, în care acesta recomandă destul de credibil investiția foarte profitabilă prin intermediul platformei pentru fraude, sunt preluați de “consilieri financiari” sau “brokeri”, adică escroci, care-i conving pe oameni că au și câștigat, în câteva zile sau chiar ore zeci de mii de dolari, după ce au investit doar câteva sute de euro.
Uneori escrocii “își împrumută” victimele cu bani de investiții, după care le arată cât de mult au câștigat.
Le arată profiturile în aplicații, firește, false.
Hoții dau marea lovitură în momentul retragerii așa-ziselor câștiguri, după formula: dacă vrei să retragi un profit de 10.000 de dolari, trebuie să achiți o taxă sau un impozit de numai 1.000 de dolari sau euro.
Pretextele sunt diverse: taxe impuse de autoritățile fiscale sau chiar de bănci, precum Barclays. Iar mulți cad în plasă, ca în această situație prezentată de un cititor Întreabăbanca.ro:
Cum site-uri precum Titan-trade pot fi ușor identificate ca fiind fraude (scam), escrocii recurg, pentru încasarea “taxelor” sau “impozitelor” la site-uri special concepute în acest scop, fără legătură cu investițiile, pentru a nu putea fi identificate ca fiind suspecte.
În cazul de față este vorba de site-ul Upwealth.info, “pentru cursuri economice online” (foto), care dispune și de o platformă online pentru plăți.
Pe acest site cititorul nostru a plătit, din aplicația băncii românești, banii pentru “investiția” în criptomonede pentru câștigul uriaș și rapid “garantat” de Ion Țiriac.
Iar “impozitul” pentru retragerea profitului a fost achitat într-un cont al unei persoane fizice de la o altă bancă românească. Imaginați-vă cât de complexe sunt aceste scheme de fraudă.
Iar dacă nu aveți suficientă imaginație, închipuiți-vă că cititorul nostru a fost sunat “de la o firmă, MICA (Marketing in Crypto Assets), în care mi se cerea să prezint autorizația de lucru cu tranzacții în criptomonede, altfel trebuie să plătesc o amendă, pentru a nu fi urmărit de Interpol.”
Este surprinzător cum mari bănci internaționale, precum cea din acest caz, prezentă de mult și în România, acceptă plăți online, de mari valori, către site-uri străine care pot fi identificate ca fiind suspecte de fraudă.
Băncile ar trebuie să adopte măcar măsuri minime de siguranță pentru evitarea fraudelor, precum amânarea, pentru o perioadă, a plăților către site-uri străine, precum cel din acest caz, după cum am sugerat în acest articol.
Pe de altă parte, este revoltător și rușinos că instituții publice precum DNSC sau ASF nu publică pe site-urile și platformele lor sociale o listă cu site-urile sau platformele de investiții prin care se fac fraude.
Nu există comentarii pentru această știre.
O măsură pentru prevenirea fraudelor online pe care ar trebui să o adopte băncile ar trebui să fie verificarea transferurilor făcute pentru prima dată către noi conturi. Asta pentru că... detalii
Aplicația de mobile/internet banking a ING Bank, Home Bank, are probleme de funcționare, a anunțat banca, pe site-ul său, la stare serviciilor: "O parte dintre utilizatorii ING Home Bank accesează... detalii
Un cititor ni s-a plâns că a primit de la Unicredit doar notificări privind raportarea la Biroul de Credit și declararea scadenței anticipate a creditului, nu și propuneri de restructurare... detalii
Băncile cooperatiste din cadrul Creditcoop se alătură altor 19 bănci din România (vezi foto) prin care se pot face transferuri instant în lei, a anunțat Transfond în următorul comunicat: Plățile... detalii