Refinanțarea creditelor garantate de FGCR, posibilă la CEC Bank

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2025-11-18 11:54 Ultima actualizare: 2025-11-18 11:54

CEC Bank continuă să fie alături de antreprenorii din mediul rural și agricol prin semnarea unei noi convenții de garantare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care permite refinanțarea creditelor AGRO și RURAL, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă:

Noua convenție oferă clienților posibilitatea prelungirii perioadei de finanțare și sprijină beneficiarii aflați în situații care ar putea conduce la exigibilizarea finanțării, contribuind astfel la menținerea stabilității și continuității activității economice în sectoarele agricol și rural.

„Prin această nouă convenție, venim în sprijinul clienților din domeniul agricol și al întreprinderilor din mediul rural, oferindu-le soluții flexibile de refinanțare, adaptate contextului economic actual. CEC Bank rămâne un partener de încredere pentru fermierii și antreprenorii din mediul rural, asigurând acces la finanțare sustenabilă și predictibilă”, a declarat Ramona Ivan, director al Direcției Relații cu Instituții Naționale și Internaționale din CEC Bank.

Principalele caracteristici ale noii convenții de garantare:

  • Până la 80% din valoarea finanțării poate fi garantată de MADR prin FGCR, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare datorate de beneficiar.
  • Dimensionarea creditului de refinanțare, perioada de creditare și rata de dobândă se stabilesc de către bancă, conform normelor proprii de creditare.
  • Prin noul credit (de tip non-revolving) pot fi refinanțate unul sau mai multe credite de investiții sau pentru capital de lucru, acordate de CEC Bank sau alte instituții de credit, garantate anterior de FGCR în numele și contul statului.
  • Se pot refinanța inclusiv credite garantate prin programele AGRO și RURAL pentru care contractele de garantare și-au încetat valabilitatea.
  • Structura de garanții aferentă creditelor refinanțate se menține.
  • Costul garantiei: FGCR percepe un comision de garantare calculat pe baza de rating al beneficiarului, stabilit de Bancă (1,25% – 3,8% pe an). 

Cele două componente, AGRO și RURAL, au fost acordate în anii din urmă în baza Cadrului temporar COVID și Ucraina.

Prin această inițiativă, CEC Bank reconfirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a mediului rural și agricol, contribuind la consolidarea unui sector strategic pentru economia României.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale. 

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CECapp) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online. 

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro. 

Despre Grupul CEC Bank

Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC BANK S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea / procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii. FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative. Detalii se regăsesc pe website-ul FGCR https://fgcr.ro/despre-noi/.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

BCR acordă burse și premii studenților programului de masterat DOFIN

Banca Comercială Română își extinde investițiile în educația economică, financiară și de politici publice printr-un nou program de sprijin dedicat studenților, profesorilor, cercetătorilor și specialiștilor din domeniul financiar-bancar, anunță banca... detalii

Firmele cu cont la ING pot afla online dacă se califică pentru un credit, fără a aduce documente la bancă

ING Bank România lansează o nouă experiență online pentru IMM-uri în ING Business Web. Antreprenorii pot vedea, într-un singur loc, calculate automat, toate opțiunile de finanțare pentru care compania lor... detalii

Asigurarea de călătorie, rovinieta, huvinieta, asistența rutieră, taxa de pod se pot plăti din CEC app

În contextul apropierii sezonului de vacanțe și al creșterii mobilității în perioada următoare, CEC Bank oferă clienților posibilitatea achiziționării direct din aplicația de Mobile Banking – CEC app a asigurărilor de... detalii

BT Capital Partners, consultant pentru achiziția Elian Solutions de către Digmatix

BT Capital Partners (BTCP), împreună cu Oaklins Baltics, a fost consultantul M&A în cadrul unei tranzacții transfrontaliere în sectorul tehnologiei din Europa Centrală și de Est: Digmatix (Letonia), unul dintre... detalii