Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut marginal în mai 2025 (+0,1%) față de luna anterioară pe seria brută însă valoarea a devenit ușor negativă (-0,5%) după ajustarea cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitatea, potrivit datelor comunicate de INS.
Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, s-a înregistrat un avans de 2,5 pe seria brută și de 2,7% în termeni ajustați cu sezonalitatea. Situația reflectă o tendință de ajustare continuă a creșterii față de aceeași lună a anului anterior,valoarea din mai 2025 (+2,7%) fiind cea mai redusă din ultimele 12 luni. Cumulat după primele cinci luni, avansul a coborât la 3,5%.
Desigur, reducerea ritmului cifrei cumulate de afaceri la mai puțin de jumătate față de ultimul trimestru al anului trecut poate fi pusă și pe seama efectului de bază dar ceea ce a contat în primul rând a fost neindexarea pensiilor și înghețarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul din noiembrie 2024.
Datele INS indicau o creștere anuală de 2,6% a puterii de cumpărare a salariului mediu (+8,2% nominal aferent lunii aprilie dar încasat în mai, la o inflație de 5,45%), corelată cu o consolidare excesivă a pensiei reale (majorare nominală de 22,8% în termeni mai 2025/mai 2024, respectiv +16,5% în termeni reali).
De reținut scăderea brută înregistrată în mai 2025 față de luna anterioară la produse alimentare, băuturi și tutun (-2,4%, deși numai +0,5% ajustat). La produse nealimentare (+1,1% brut și -0,2% ajustat) și carburanți (+2,6%, respectiv -1,1%) situația a fost inversă.
Față de aceeași lună din 2024, s-a înregistrat o scădere minoră la produsele alimentare (-0,2% brut și -1% ajustat sezonier). Avansul per total a venit de la produsele nealimentare (unde +6,3% brut s-a amplificat în +7,7% după ajustare). de +0,4%, în timp ce datele au fost amestecate pe segmentul de carburanți (-1,6% brut a devenit +1,2% ajustat sezonier).

Una peste alta, evoluția consumului a fost sistematic în creștere pronunțată până la finele T3 2024 iar rezultatul cumulat de la începutul anului a atins maximul în septembrie (+10,9%), după intrarea în vigoare a majorării salariului minim net pe economie la mijlocul anului și recalcularea pensiilor (estimată a fi adus o creștere cu circa 22% a acestora). Ajustarea ulterioară a venit inevitabil pe fondul unui rezultat economic de doar +0,8% pe anul trecut și +0,2% în T1 2025.
Ajustarea sistematică a ritmului de creștere din comerț la începutul anului curent a survenit în contextul rezultatelor relativ slabe la începutul lui 2025 din industrie (aflată în scădere până sub nivelul din urmă cu opt ani), a blocării majorărilor de salarii la stat și neindexării pensiilor, sub presiunea necesității de ajustare bugetară (în curs de implementare) și a creșterii datoriei externe peste pragul de 55%.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în aprilie 2026 de circa 8,2 miliarde euro (+4,3% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat aproape 11,3 miliarde euro... detalii
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în aprilie 2026 față de luna anterioară cu -1,4% pe seria brută -2,6% pe cea ajustată sezonier,... detalii
Pentru 2026, revizuim prognoza de creștere a PIB-ului la 0,20%, se arată într-o analiză realizată de Ioan Nistor, Economist Sef, Banca Transilvania: Investițiile ar trebui să rămână principalul stimulent al... detalii
Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de circa 24 miliarde lei după primele patru luni ale anului curent (-1,17% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative... detalii
Deficitul contului curent, cu 13% mai mic după primul trimestru al anului
Inflația anuală a urcat la 10,71% în aprilie 2026. Surprize pe categorii de produse
Prețurile industriale, în creștere semnificativă după scumpirea energiei
Modelul de creștere economică bazat pe consum și-a atins limitele și nu mai este sustenabil
Producția de cereale din 2025, în creștere cu peste 37%
Deficitul bugetar, redus la mai puțin de jumătate în T1 2026
Comerțul cu amănuntul, stabilizare la cota -6% după primele două luni din 2026
Deficitul comercial, redus cu o șesime în primele două luni ale anului
Inflația anuală a rămas sub pragul de 10% în martie 2026
România, pe locul 11 în UE la creșterea costului salarial în T4 2025