Banca Transilvania a vândut în 25 septembrie 2024 obligațiuni de 700 de milioane de euro, în contextul unei cereri din partea investitorilor de peste 2,5 miliarde de euro, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Este a doua oară consecutiv când BT lansează o emisiune de obligațiuni sub umbrela Cadrului de finanțare sustenabilă.
Ordinele plasate au provenit de la aproape 170 de investitori instituționali, preponderent cei inteaționali, și anume 95%.
Oferta a fost subscrisă de 131 de fonduri de investiții, fonduri de pensii, bănci comerciale, companii de asigurare și companii comerciale din 28 de țări din Europa, SUA, Asia, Orientul Mijlociu etc.
Peste 64% dintre investitorii care au subscris obligațiunile sustenabile ale BT au, la rândul lor, obiective ESG în politica lor de investiții.
Fondurile atrase vor contribui la finanțarea unor proiecte sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate din Cadrul de finanțare durabilă: susținerea IMM-urilor din regiuni mai puțin dezvoltate din România; accesul populației la asistență medicală și educație; inițiative care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, transport, agricultură ecologică.
“Suntem încântați de interesul investitorilor pentru această emisiune, ceea ce arată din nou atât atractivitea Băncii Transilvania, cât și potențialul țării noastre. Mixul de yield, numărul investitorilor, volumul tranzacției și volumul total al cererii setează noi repere pentru BT” – declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
În prima oră de la lansarea tranzacției, ordinele plasate de investitori au atins nivelul de peste 1 miliard de euro, BT beneficiind inclusiv de votul de încredere a două instituții financiare inteaționale.
Contextul favorabil al piețelor financiare și dinamica ordinelor plasate de investitori au condus la un cupon final de 5.125/an, randamentul fiind redus cu circa 40 de puncte bază față de așteptările inițiale.
Întregul proces de vânzare a fost finalizat în câteva ore, iar datorită interesului ridicat din piață, care a persistat chiar și după reducerea prețului, Banca Transilvania a decis să majoreze suma atrasă până la 700 de milioane de euro.
Obligațiunile au maturitatea în 2030, sunt listate la Bursa din Dublin și sunt eligibile pentru cerinţa minimă de fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL), contribuind la asigurarea permanentă a unui nivel optim de fonduri, distincte de depozitele clienților care sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, conform standardelor europene privind băncile.
Vânzarea obligațiunilor a fost coordonată de J.P. Morgan, Morgan Stanley, Nomura și ING Bank, (acesta având și rolul de consultant ESG).
BT Capital Partners, compania de brokeraj a Grupului Banca Transilvania, a fost Co-manager pentru această emisiune.
Consultanții juridici au fost Filip&Company, Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP.
Deloitte Audit SRL a avut rolul de auditor financiar, iar KPMG Tax SRL a fost consultantul fiscal.
Prima emisiune de obligațiuni ESG, suprasubscrisă tot în câteva ore, a fost anunțată de Banca Transilvania în noiembrie 2023, ocazie cu care a atras 500 de milioane de euro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii
Băncile sunt închise luni, 1 iunie, a doua zi de Rusalii, care este o zi de sărbătoare națională, nelucrătoare. Aplicațiile bancare și bancomatele (ATM) pentru cash (numerar) funcționează însă non-stop,... detalii
CEC Bank a anunțat că acordă credite Noua Casă cu dobândă redusă cu 0,10 puncte, dacă încasezi salariul într-un cont al băncii: 1,90% plus IRCC, față de 2% plus IRCC,... detalii
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca, dedicate consultanței și acordării creditelor pentru achiziția unei locuințe, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: În cadrul BT... detalii
CEC Bank finanțează Cooperativa Agricolă Romsuin Transilvania
Banca Transilvania finanțează Antibiotice Iași
Banca Transilvania a crescut și în primul trimestru din 2026, în ciuda contextului economic
Cont personal și pe firmă într-o singură aplicație bancară
Dobândă promoțională pentru depozitele cu depuneri ulterioare la CEC Bank
Ratingul CEC Bank a fost îmbunătățit
Din Home Bank poți cere bani sau să faci transferuri Ropay, gratis și instant
Din agențiile CEC Bank se pot face transferuri de bani în străinătate, prin Transfer Rapid
Magazinele pot încasa plăți folosind doar un iPhone și aplicația BT POS
CEC Bank, a treia mare bancă din România și în 2025