Băncile doresc modificarea legislaţiei privind insolvenţa pentru a limita situaţiile în care un creditor poate solicita insolvenţa unei companii pentru neplata datoriei, întrucât instituţiile de credit sunt nevoite să constituie la un moment dat provizioane sau să înceapă executarea debitorului. rnrnOficiali ai Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi reprezentanţi ai BNR s-au întâlnit, marţi, în cadrul reuniunii programate la finele fiecărei luni, iar unul dintre punctele discutate a fost legislaţia referitoare la insolvenţă.rnrn”Am discutat cu BNR un subiect foarte interesant, care ne preocupă pe toţi, respectiv legislaţia privind declararea insolvenţei. În România, orice creditor, cât de mărunt, poate declanşa procesul de insolvenţă împotriva unei societăţi foarte puternice. Asta ne pune pe noi la un moment dat în situaţia de a face provizioane şi chiar de a începe executările”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ARB, Radu Gheţea. rnrnEl a explicat că ARB va încerca să obţină sprijin pentru modificarea legislaţiei.rnrn”A rămas ca, pe baza unui acord, să mergem mai departe, sperăm că având susţinerea BNR, la Parlament, unde să facem lobby. Am discutat despre acele aspecte din legislaţia iprivind declararea insolvenţei care creează un disconfort băncilor”, a încheiat Gheţea.rnrnUn număr de 14.483 de firme au intrat în insolvenţă anul trecut, în creştere cu 75% faţă de nivelul din 2007, când 8.297 de societăţi au ajuns în situaţia de a nu mai dispune de fonduri pentru a-şi plăti datoriile, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii