Exporturile României au scăzut în decembrie 2008 cu aproximativ 17% faţă de perioada echivalentă din 2007, iar în prima decadă a lunii ianuarie, exporturile către statele din afara UE au suferit o comprimare mai accentuată, cu 46%, potrivit estimărilor Asociaţiei Exportatorilor.rnrn”Nevoia de susţinere a exportatorilor din partea statului este extrem de mare, în condiţiile în care, potrivit datelor noastre, în decembrie exporturile au scăzut cu circa 17%, iar în prima decadă a lunii ianuarie, cele către zone non-UE au suferit o scădere cu 46%. Considerăm că Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) şi Eximbank au făcut deja ce puteau face pentru a susţine exporturile în condiţiile crizei”, a spus preşedintele ANEIR, Mihai Ionescu. rnrn”Nu am aşteptat schimbarea Guvernului sau planul anti-criză, când ştiam că exporturile au început să scadă încă din noiembrie”, a mai spus Ionescu. rnrnÎn noiembrie 2008, exporturile de bunuri româneşti s-au redus cu 9% faţă de aceeaşi lună din 2007, până la 2,54 miliarde euro, în timp ce importurile au scăzut cu 17%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).rnrnLa începutul lui decembrie, şeful ANEIR declara pentru NewsIn că “exporturile au intrat deja în recesiune”.rnrnIonescu explica că, în noiembrie 2008, cererea pentru exporturi s-au diminuat pe toate activităţile cu 10-35% faţă de comenzile iniţiale, iar “pentru anul viitor o incertitudine majoră o reprezintă reînnoirea contractelor”, cele mai afectate domenii fiind industriile metalurgică şi siderurgică, textilă, auto, chimică, a mobilei şi a sticlei.rnrnDatele Statisticii arată că exporturile către partenerii comerciali din UE au scăzut cel mai mult în noiembrie 2008, cu 10,6% faţă de aceeaşi lună din 2007, până la 1,815 miliarde euro, în timp ce exportul către state din afara UE a suferit mai puţin, reducându-se cu doar 4,6%, la 720,7 milioane euro.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Home Bank, aplicația ING Bank, a avut probleme de funcționare, conform plângerilor primite de la cititori. O parte dintre clienții băncii nu au putut folosi aplicația pe parcursul ultimelor 2... detalii
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii