EFG Eurobank accepta ajutorul guvernului din Grecia pentru sprijinirea bancilor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-12-09 17:00 Ultima actualizare: 2008-12-09 17:00

EFG Eurobank, al doilea creditor din Grecia, a anunţat marţi că va lua parte la planul guvernamental de sprijinire a băncilor, menit să deblocheze creditarea, relatează Reuters. rnrn”Membrii consiliului director al EFG Eurobank s-au întrunit luni şi au decis ca banca să accepte ajutorul guvernului, urmând să utilizeze toate cele trei facilităţi ale schemei”, anunţă banca într-un comunicat.rnrnEFG este a cincea bancă ce a luat parte la planul guvernamental de 28 miliarde euro (35,99 miliarde dolari), menit să ajute la depăşirea crizei financiare, de către bănci. De asemenea, National Bank, Alpha Bank şi băncile mai mici ATE şi Proton Bank au anunţat că vor lua parte la schemă.rnrnLa mijlocul lunii octombrie, statul grec a anunţat un plan guvernamental de 28 miliarde euro, constând în garanţii de stat, preluări de participaţii şi acţiuni pentru creşterea lichidităţii, ca să ajute sistemul bancar să depăşească actuala criză a creditelor şi să limiteze impactul asupra economiei reale.rnrnMulte bănci greceşti s-au extins puternic în ultimul deceniu în sud-estul Europei, inclusiv în România, unde sunt prezente National Bank of Greece (NBG) – care controlează Banca Românească, Eurobank EFG (Bancpost), Alpha Bank, Piraeus Bank, Emporiki Bank, Marfin şi ATEbank. rnrn rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

ING și-a majorat numărul de clienți la 1,9 milioane

ING România și-a majorat numărul de clienți de la 1,8 la 1,9 milioane, conform prezentării rezultatelor financiare din primul trimestru al anului 2026 publicate de grupul olandez. Cei mai mulți... detalii

BCR: continuăm să finanțăm investiții care construiesc credibilitate pe termen lung

"Continuăm să finanțăm și să sprijinim dezvoltarea infrastructurii, transformarea digitală, inovația și toate acele investiții care consolidează piața muncii și construiesc credibilitate economică pe termen lung pentru România", spune șeful... detalii

Asigurare de locuință, din aplicația BT Pay

Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii

Banca Transilvania susține un program de excelență antreprenorială

Banca Transilvania a continuat și în acest an să se implice în programul Best Managed Companies Romania, dezvoltat de Deloitte, împreună cu Salesforce şi Academia de Studii Economice din București,... detalii