Preturile industriale, in teritoriul negativ. Energia a temperat indicele general

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2020-11-05 15:34 Ultima actualizare: 2020-11-05 15:34

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a rămas negativ (-0,91%) iar tendința de revenire s-a inversat sub efectul pieței externe, potrivit datelor publicate de INS.

Reamintim că IPPI a scăzut cu aproape șapte puncte procentuale pe parcursul a doar cinci luni, de la +4,72% în ianuarie 2020 până la -2,01% în mai 2020, pentru a reveni treptat până la -0,66% în august a.c.. Nivelul încasărilor bugetare a avut de suferit, deoarece facturile emise au avut o valoare ceva mai mică pentru aceleași produse.

Prețurile mai reduse se adaugă problemei volumului realizat față de aceeași perioadă din anii anteriori. Revenirea în expresie fizică a producției la nivelul din 2018 ar urma să se producă de-abia în 2022, dată fiind scăderea deja consemnată în 2019, înainte să intre în acțiune influența nefastă a epidemiei de Covid19.

Această ajustare, cu trecerea în teritoriul negativ pe T2 și T3 din 2020 a „inflației industriale”, a fost localizată inițial într-un șoc pe piața externă, însoțit de o „armonizare” pe piața internă.

Începând cu luna iulie, raportul dintre evoluția prețurilor la intern și la extern se inversase, cu o scădere tot mai mică a acestora din urmă. Ceea ce a făcut din piața externă un factor major de acțiune în sensul revenirii prețurilor spre teritoriul pozitiv până în august 2020.

Primele semne ale celui de-al doilea val al pandemiei au indus din nou spre finele trimestrului trei o scădere a prețurilor producției industriale, venită tot dinspre piața externă.

Propagarea în economie și efectul asupra indicilor de prețuri se vor vedea mai bine în perioada următoare. Transmiterea influențelor, decalată în timp cu câteva luni, a contribuit la o ușoară scădere a indicelui prețurilor de consum sub proiecția de la începutul anului. Statistic, diminuarea deflatorului PIB ar fi favorabilă pentru limitarea contracției economice calculată pentru 2020 în termeni reali.

Pe marile grupe industriale, reducerea prețurilor s-a concentrat exclusiv pe segmentul industriei energetice. Ceea ce ajută pentru moment la revenirea activității productive și la acomodarea cu un nivel mai scăzut al veniturilor, în urma problemelor inerente cu locurile de muncă, după restrângerea volumului de activitate în servicii. Indicele anual de creștere din industria energetică s-a situat la o valoare foarte scăzută (-11,53% față de aceeași lună din 2019 și similară cu cea din luna precedentă, +0,09%).

[1]

Industria bunurilor intermediare, utilizate pe lanțurile de producție pentru obținerea produselor finite, a stagnat la nivelul prețurilor (+0,16%). Ceea ce nu ne avantajează din poziția de furnizori integrați în lanțuri de producție ale marilor concerne, deoarece pe alte segmente ale producției de bunuri valorile au fost semnificativ mai mari.

Practic, contrar tendinței generale care arată o creștere generalizată de prețuri, rezultă un indice al prețurilor industriale negativ doar prin controlul strict al costurilor cu subansamblele și ieftinirea energiei (-11,53%).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Inflația anuală în creștere la 5,45%, prin efect de bază

Inflația anuală a crescut semnificativ în mai 2025, până la 5,45% (cea mai mare valoare din ultimele 12 luni), după ce coborâse sub pragul de 5% în cele două luni... detalii

Comerțul exterior, -11,6 miliarde euro după prima treime a anului  

Exporturile României au fost în aprilie 2025 de circa 7,87 miliarde euro (-5,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 11... detalii

România, cea mai redusă pondere din UE a persoanelor care lucrează la pensie

România s-a poziționat în anul 2023 drept țara membră UE cu cea mai redusă pondere a persoanelor care lucrează la pensie, potrivit unei analize făcute Eurostat. Cu un procentaj de... detalii

România, tot prima din UE la inflația anuală în aprilie 2025 

România s-a situat în luna aprilie 2025 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,2 puncte procentuale față... detalii